K 15, K 35 şi K 64 - primele trei trambuline de la baza de sărituri cu schiurile din Râşnov au fost inaugurate ieri, odată cu primul antrenament al lotului naţional al României. Trambulinele de pe Valea Cărbunării sunt primele din România şi sud-estul Europei la standardele Federaţiei Internaţionale de Schi
Zeci de râşnoveni s-au adunat, ieri, pe Valea Cărbunării, înainte de amiază, pentru a vedea, pe viu, o demonstraţie profesionistă de sărituri cu schiurile, aşa cum de obicei mai văd la un campionat televizat din Austria. 30 de sportivi din lotul naţional şi-au încercat schiurile şi flexibilitatea pe cele trei trambuline de pe Valea Cărbunării, de K 15, K 35 şi K 64, inaugurate, ieri, cu un antrenament oficial. Chiar dacă e sfârşit de vară, schiurile au mers strună, cele trei trambuline fiind dotate cu o instalaţie de apă şi suprafaţă sintetică specială pentru sezonul cald. De altfel, intenţia a fost ca aici să existe o bază ultramodernă care să asigure nu doar desfăşurarea unor importante competiţii de profil, ci şi o foarte bună bază de pregătire pentru sportivii români, cu o infrastructură bine pusă la punct, atât pentru vară, cât şi pentru iarnă.
„Un vis împlinit după 75 de ani”
Baza sportivă de nivel internaţional de la Râşnov este un proiect al Federaţiei Române de Schi Biatlon, în parteneriat cu Primăria oraşului Râşnov şi OMV. Construcţia bazei a început în 2009. Investiţia sponsorilor s-a ridicat la 3,5 milioane euro, la care se adaugă investiţii în infrastructură de 1,5 milioane de euro (reţele de apă, electricitate, drumuri etc), susţinute financiar de Primăria Râşnov, care a pus la dispoziţie şi terenul. Inaugurarea de ieri a însemnat şi „un vis împlinit”, pentru cei care au creat o tradiţie a sporturilor de iarnă în oraş, după cum a afirmat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. „După 75 de ani de la construire