Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carrefour: profitul va scădea cu 15% în acest an

Publicat in Bursa, joi 1 septembrie 2011 ·

Retailerul Carrefour a avertizat că profitul va scădea în acest an cu 15%, din cauza reducerilor de preţuri efectuate pentru a recupera cota de piaţă pierdută, într-un mediu economic tot mai dificil. Compania a înregistrat o pierdere de 249 milioane euro în primul semestru, după costuri excepţionale de 884 milioane euro induse de deprecierea activelor la divizia italiană a grupului. În aceeaşi perioadă a anului trecut, grupul a avut un profit net de 97 milioane euro.

Profitul net ajus-tat pentru factori excepţionali a scăzut cu 49,3% faţă de nivelul din prima jumătate a anului trecut, de la 302 milioane euro la 153 milioane euro.

Vânzările grupului (fără TVA) au crescut cu 2,3% în primul semestru, la 39,6 miliarde euro.

Mai multe companii europene din zona consumului, precum Ahold şi Heineken, au ratat recent estimările analiştilor, după ce consumatorii au redus cheltuielile din cauza măsurilor de austeritate, iar preţurile au crescut, informează Mediafax.

Carrefour, al doilea retailer la nivel mondial după grupul american Wal-Mart, admite că a făcut unele greşeli, precum creşterea preţurilor pe piaţa franceză înaintea rivalilor. Grupul are peste 9.500 de magazine în 32 de ţări.

În România, Carrefour are 23 de hipermarketuri şi 35 de supermarketuri.

Carrefour a redus estimările privind profitul de patru ori în ultimul an, iar acţiunile companiei au scăzut cu 40% de la începutul lui 2011, atingând recent minimul ultimilor 10 ani.

F.A. Retailerul Carrefour a avertizat că profitul va scădea în acest an cu 15%, din cauza reducerilor de preţuri efectuate pentru a recupera cota de piaţă pierdută, într-un mediu economic tot mai dificil. Compania a înregistrat o pierdere de 249 milioane euro în primul semestru, după costuri excepţionale de 884 milioane euro induse de deprecierea activelor la divizia italiană a grupului. În aceeaşi pe

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 47 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°