În România, preţul oferit pentru un hectar de teren agricol este mic în comparaţie cu cel din alte state europene, dar acceptabil dacă îl raportăm la realitatea economică autohtonă. Specialiştii spun că soluţia nu este vânzarea pământului, a cărui valoare ar urma să crească în viitor, ci arendarea lui.
Dacă, prin absurd, toate terenurile agricole ar fi de vânzare, un investitor de aici sau din străinătate ar putea cumpăra România la un preţ foarte bun. Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, în România există 8,4 milioane hectare de teren arabil. Desigur, nu peste tot terenul este la fel de bun, fapt care i-a determinat pe specialişti să facă o clasificare a acestuia. Dar dacă am presupune că tot terenul ar fi de calitatea I (cea mai bună), iar un hectar s-ar vinde la un preţ mediu de 2.500 de euro, pentru a cumpăra toată România agricolă cineva ar trebui să plătească doar 21 miliarde euro. Şi-ar permite o asemenea investiţie oricare dintre cei mai bogaţi zece oameni din lume: afaceristul mexican Carlos Slim (avere estimată la 74 miliarde dolari), Bill Gates (56 miliarde), Warren Buffett (50), Lakshmi Mittal (31).
Suma nu este mare şi nici ideea chiar atât de sărită de pe fix, mai ales că - recunoaşte Tabără - multe terenuri au fost deja achiziţionate de străini. O statistică referitoare la acest aspect nu există.
De ce nu se înţeleg vânzătorul şi cumpărătorul
Plecând de la anunţurile publicate pe diverse site-uri de specialitate, stând de vorbă atât cu oameni care vând, cât şi cu cei care doresc să cumpere am ajuns la câteva concluzii. Trebuie precizat că am analizat doar preţul terenurilor de calitatea I, comasate în proporţie de peste 75% şi care se întind pe minimum câteva zeci de hectare.
Am încercat să evităm terenurile a căror valoare este dată nu atât de calitatea solului, ci mai degrabă de vecinătatea cu o autostradă