De ceva timp incoace, aflam ba de la presedinte ca pur si simplu nu se mai poate cu atatia pensionari, ba apare ministrul Muncii sa sperie apocaliptic generatiile care urmeaza cu imprumuturile pentru plata pensiilor, care vor amaneta viitorul, ba il auzim tot pe Traian Basescu vorbind cu o iresponsabilitate crasa despre sutele de tone de aur vandute de BNR pentru ca statul sa isi poata plati pensiile si salariile.

Noroc de oamenii de la Banca Nationale care au negat prompt scaparile lui Traian Basescu din lupta cu bolsevicii ardeleni. Bolsevici care sunt atat de patrunsi de spiritul comunist ca sunt gata sa isi dea viata pentru proprietatea lor. Daca de la presedinte ar trebui sa renuntam a mai avea vreo asteptare, intrucat domnia sa a trecut in faza de unde nu mai vede decat dusmani in oricine indrazneste sa-i mai vorbeasca si sa-l priveasca in ochi in acelasi timp, de la guvernantii care inca depind de votul romanilor parca am mai avea speranta unui dram de responsabilitate.

Presedintele nu mai are ce pierde, iar singurele calcule pe care si le face si in care mai crede sunt cele legate de pastrarea intacta a puterii pe care o detine. Dincolo de acest adevar cinic si extrem de simplu, Traian Basescu se arata in sfarsit romanilor asa cum a fost dintotdeauna - un politician doar cu interese de moment. Pentru presedinte deranjant este in general numarul prea mare al celor care depind de stat, fie ca se numesc angajati sau pensionari. Nu o data a lasat sa se inteleaga ca nu se mai poate continua in ritmul asta - 4,2 milioane de muncitori care trudesc pentru 4,9 milioane de pensionari.

Dintre muncitori doar 3 milioane lucreaza in privat pentru a produce si a-i plati efectiv si pe cei 1,2 milioane de bugetari ca si pe restul de 4,9 milioane de pensionari. O situatie neplacuta pentru orice economie din lume. O realitate aproape imposibi