Nume grele din muzica românească, precum Compact şi Celelalte cuvinte vor concerta, în acest weekend, la Piteşti. Festivalul de Rock „Hush” este organizat de clubul cu acelaşi nume şi Primăria Piteşti, iar intrarea va costa 20 de lei pentru o zi sau 30 de lei pentru ambele zile de festival.
După aproape două luni de la ultimul concert cu multe chitare şi plete în vânt, rockul revine la Piteşti, spre bucuria iubitorilor de gen. Prima ediţie a Festivalului de rock „Hush Piteşti”, organizat de clubul cu acelaşi nume, în colaborare cu Primăria Piteşti, aduce în faţa publicului nume sonore din muzica românească, precum formaţiile Compact, Luna amară, Spin sau Celelalte Cuvinte, dar şi unele mai noi, ca Byron şi Trooper.
Distracţie în aer liber
Prima ediţie a acestui festival va fi găzduită în Parcul Ştrand, departe de agitaţia oraşului, pentru ca participanţii să se poată distra în voie, fără să-i deranjeze pe locatarii de la bloc. Accesul spectatorilor în zona de concerte va fi posibil începând cu ora 16.00. Formaţiile vor urca pe scena Teatrului de Vară şi vor face show, iar cei care vor dori să asiste la concert vor plăti 20 de lei pentru o seară sau 30 de lei pentru ambele zile de festival.Vineri, vor cânta până la epuizare: Trooper, Luna Amară, Byron şi 1D.M, iar sâmbătă îşi vor face apariţia: Celelalte cuvinte, Compact, Kaji şi Spin.
„Piteştenii aveau nevoie de acest festival, unic în municipiu. A trecut mult timp de când nu a mai fost organizată o manifestare de acest gen la noi, a spus primarul Tudor Pendiuc.
Dacă restul trupelor nu au mai fost văzute recent în Piteşti, Compact a concertat în luna martie în pub-ul „La cetate” din Valea Mare, iar în noiembrie 2010 formaţia s-a aflat în faţa sutelor de fani adunaţi în incinta galeriei comerciale Jupiter City.
De unde luaţi bilete
Pentru seria de concerte live, biletele s-au