Irina şi Remus Truică - 1 milion de dolari
Afaceristul a făcut o nuntă fastuoasă în 2006, la palatul Snagov, cheltuind o sumă fabuloasă: 1 milion de dolari. Pe ce? Iată o parte din listă: un episcop şi şapte preoţi pentru cununia religioasă, limuzine albe, şase călăreţi pe cai albi, peste zece formaţii şi interpreţi de diferite genuri muzicale şi peste 300 de meniuri bogate în delicatese aduse de peste mări şi ţări. Nunta Irinei şi a lui Remus Truică este şi în ziua de azi, în lumea bună, un etalon în materie de nunţi luxoase.
2011: Acum, cei doi sunt în plin proces de divorţ, miza principală fiind custodia gemenelor lor.
Amalia şi Ilie Năstase - 400.000 de dolari
S-au cunoscut la concertul lui Sting, în 1996, dar abia după 8 ani şi-au oficializat relaţia. Toată crema high-life-ului din întreaga lume a luat calea Parisului pe 5 iunie 2004, unde Ilie Năstase şi Amalia au făcut o nuntă senzaţională la Catedrala Saint Stephane. La petrecerea cununiei, ţinută la celebrul club parizian "Des Loges", au venit nume importante. Printre cei 300 de invitaţi s-au numărat Jacques Chirac, Alain Delon, Nadia Comăneci, Ion Ţiriac, Gheorghe Hagi, Janine şi Adrian Sârbu, Andreea Esca, Patrick Bruel, Christopher Lambert, Camelia Şucu, Jimmy Connors, prinţul Dimitrie Sturdza, Andre Agassi, Steffi Graf, Gabriela Sabatini. De menţionat că vestimentaţia mirilor a fost creată la comandă de Casa Dior. Revista britanică "Hello" a cumpărat exclusivitatea pentru mediatizarea evenimentului.
2011: Anul trecut, cei doi au divorţat şi şi-au refăcut vieţile, fiecare având câte o relaţie stabilă.
Alina şi Cristi Borcea - 300.000 de euro
Mâncăruri fine pentru peste 300 de invitaţi, şampanie Dom Perignon, ţinute de designeri cunoscuţi şi băutură din belşug. Pe asta a dat banii Cristi Borcea, ac