Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din scrisorile soldaţilor de pe Frontul de Est: „Omul aici nu contează nimic, un Proces Verbal că ai murit sigur şi gata”

Publicat in Historia, joi 1 septembrie 2011 ·

La finalul lui august 1941, soldaţii români se aflau deja în apropierea Odessei, iar marii maeştri ai propagandei îşi făceau datoria pe deplin, lăsând să ajungă la urechile publicului doar veşti bune, încurajatoare, despre trupe şi despre starea lor de spirit. Între discursul oficial şi realităţile frontului clivajul era însă teribil. A se vedea, de pildă, misiva scrisă pentru a fi trimisă mamei de către un soldat – nu ştim cine-i mama, nu ştim cine e soldatul; şi nici nu contează – aflat la Vinogradar, la 16 km de Odessa, în septembrie 1941. Scrisoarea, ruptă în bucăţele şi lipită apoi cu grijă, aflată astăzi în colecţia Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, descrie faţa hâdă a războiului, aşa cum îl trăiau acolo, la cald, românii deveniţi peste noapte soldaţi: „De 16 zile atacăm în continuu fără ca un om din linia întâi să fie schimbat sau înlocuit, hrană o dată pe zi, noaptea plouă în continuu şi e frig ca iarna”. Alături, scrisoarea nedatată a unei mame îndurerate că şi-a pierdut fiul, lumina ochilor ei; două cărţi poştale trimise de Costel mamei sale, Nicolina, în 1941 şi în 1942, alcătuite mai mult din întrebări şi speranţe, „Dragă mămico sunt mulţumit că ai cumpărat butoi pentru vin. Sper că voi bea şi eu din el”; şi o scrisoare scurtă, din septembrie 1942, pe o coajă de copac. Întregind imaginea războiului, fotografii impresionante din albumul căpitanului Neagu, aflat, de asemenea, în patrimoniul Muzeului Militar. Albumul documentează conştiincios, zi după zi, viaţa soldatului român în Campania din Răsărit.

Scrisoarea 1

„Daţi tot înainte, tot înainte, că în faţa voastră aveţi chelnării şi birjarii din Odesa, zice «Mareşalul», dar minte”

„Vinogradar

16 Km. de Odesa

3 Sept. 1941

Mămică scumpă,

În primul rând sunt intrigat că dela 15 Aug. cr. nu am mai primit dela tine nici’o ştire şi aici

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Fifor (PSD): Cea mai responsabilă decizie pe care Klaus Iohannis ar trebui să o ia ar fi să demisioneze din funcţia de preşedinte, pe 4 februarie

News.ro acum o ora
Social-democratul Mihai Fifor scrie miercuri pe Facebook că cea mai responsabilă decizie pe care Klaus Iohannis ar trebui să o ia ar fi să demisioneze din funcţia de preşedinte, pe 4 februarie, iar astfel calendarul constituţional pentru organizarea

AUR a decis oficial să îl susțină pe Călin Georgescu la prezidențiale

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, partidul să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu. Potrivit unui comunic

Olanda oferă 900 de euro fiecărui migrant sirian care se întoarce în țara lui. Ce riscă cei ce refuză această ofertă

Ziare.com acum 44 minute
Guvernul Olandei a anunțat că va recompensa cu câte 900 de euro fiecare migrant originar din Siria, care acceptă să se întoarcă în țara lui. Pentru a beneficia de avantajul financiar aferent acestui sistem de repatriere voluntară, migrantul trebuie

Doi morţi în Germania, într-un atac cu cuţitul într-un parc la Aschaffenburg, în Bavaria. Un bărbat de 41 de ani şi un băiat de doi ani, ucişi în Parcul Schöntal. Un afgan de 28 de ani, reţinut. Alte două persoane, ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
Două persoane - inclusiv un copil în vârstă de doi ani - au fost ucise într-un atac cu cuţitul la Aschaffenburg, în Bavaria, în sudul Germaniei, anunţă poliţia locală, care precizează că a arestat un suspect, relatează AFP. Atacul - ale cărui motiva

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 5 ore
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

Un nou cutremur în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
S-a cutremurat din nou România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Un seism cu magnitudinea 3,6 s-a produs, miercuri după-amiază, 22 ianuarie, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 5 kilometri. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezv

Prinţul Harry încheie cu proprietarul tabloidului britanic The Sun un acord financiar prin care primeşte scuze şi ”reparaţii substanţiale”, un cec ”cu opt cifre”

News.ro acum o ora
Prinţul Harry a încheiat un acord financiar cu proprietarul tabloidului The Sun, punând astfel capăt urmăririlor pe care le-a declanşat împotriva grupului lui Rupert Murdoch, anunţă marţi avocatul fiului mai mic al regelui Charles al III-lea, David

Nicuşor Dan: Un bloc cu 523 de apartamente va fi consolidat printr-o metodă inovativă, fără relocarea tuturor locatarilor

G4Media acum 3 ore
Un bloc cu 523 de apartamente situat pe str. Gării de Nord nr. 6-8 urmează să fie consolidat cu ajutorul unei soluţii inovative, astfel încât să nu fie necesară relocarea tuturor locatarilor, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan, transmite Agerpre

Mexicul ridică adăposturi temporare la graniţă pentru a se pregăti pentru expulzări în masă din SUA

G4Media acum 54 minute
Autorităţile mexicane au început să ridice adăposturi de corturi gigantice în localitatea de graniţă Ciudad Juarez spre a se pregăti pentru un posibil val de mexicani deportaţi, după ce preşedintele american Donald Trump a promis expulzări masive, t

Mesajul războinic al premierului polonez la preluarea președinției UE: "Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să se înarmeze"

Ziare.com acum 4 ore
Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, al cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene, a îndemnat miercuri statele membre ale UE să răspundă cu seriozitate solicitării noului președinte american de a majora cheltuielile pentru apărare

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/3°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/3°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/9°