Foto: Thinkstock În urmă cu aproape două milenii, mărul era recomandat pentru dieta omului care suferea de diverse afecţiuni ale stomacului. O mie şi ceva de ani mai târziu, fructul era considerat, în Europa, leacul potrivit pentru migrene, dureri de ficat şi de splină. În secolul al XIII-lea, în peninsula scandinavă circulau legende conform cărora aceste poame erau aducătoarele tinereţii fără bătrâneţii. Merele de aur din mitologia greacă puteau fi culese numai din Copacul Vieţii, care trona fastuous în Grădina Hesperidelor şi care îi aparţinea Herei – neînfricatul Heracle a furat fructele, după ce l-a învins, cu paloşul şi curajul său, dar şi cu ajutorul lui Atlas, pe balaurul care le păzea. Mărul era atât de preţuit de vechii greci încât, dacă îl aruncau în faţa cuiva, era dovadă a unei mari dragoste pe care o purtau faţă de acea persoană. Dacă prindeau un măr aruncat în direcţia lor însemna că acceptau iubirea declarată a celuilalt.
Este foarte posibil ca fructul interzis din Grădina Edenului să nu fi fost neapărat un măr. Unii istorici spun că fructul pe care Eva i l-a dat lui Adam apare în picturile renascentiste ca fiind un măr, artiştii inspirându-se din mitologia greacă. Istoricii susţin că termenul „măr” a desemnat, secole la rând, în religie, mitologie şi legende populare, orice fruct, inclusiv nucile, dar nu şi căpşunile, murele şi fragii. Mărul a devenit simbolul cunoaşterii, al nemuririi, al tentaţiei, al ispitei. În limba latină, cuvintele „măr” şi „păcat” se scriu aproape la fel („malum” – măr, „mălum” – păcat). Poate şi din acest motiv, în istorioara biblică mărul este considerat fructul interzis.
Oamenii nu s-au temut însă să consume preţiosul fruct. În zilele noastre auzim tot mai des proverbul „Un măr pe zi ţine doctorul departe”. Aceste fructe nu sunt bogate în vitamina C, dar conţin numeroşi antioxidanţi atât de necesari la
