Nu mi-am făcut testamentul, dar am întocmit lista cărţilor pe care n-o să le mai apuc să le citesc în această viaţă.

Cred că orice om, ajuns la o vârstă (să o numim cu delicateţe) obosită, are un moment de regret: că nu s-a căsătorit cu cine trebuia, că a strâns prea puţini bani, că ar fi putut să ajungă şef peste nu ştiu ce departament, dar, din cauza celor doi copii pe care i-au vrut soţul şi mama-soacră, şi-a ratat cariera, că n-a urmat pianul, că n-a văzut Roma, că n-a avut curajul să plece din ţară sau că n-a ales drumul potrivit în viaţă. Mici sau mari, neîmplinirile rămân.

Ca orice om ajuns la o vârstă obosită, am şi eu un regret: o să mor şi n-o să apuc să citesc o grămadă de cărţi. Şi aceste cărţi vor rămâne aici, pe pământ, iar eu o să mor incult şi fraier. Poate părea un moft, o alintătură, cititul nu ţine de foame, nu-ţi plăteşte rata la bancă, nu-ţi aduce vreun titlu de campion, nu-l convinge pe şef să-ţi dea o mărire de leafă şi nici măcar nu te face nemuritor. Sunt atâtea lucruri mai importante pe lumea asta decât cititul (iar Barbu, poftim, suferă pentru că o să moară necitit!). Fiecare cu suferinţele sale! Eu nu mi-am făcut încă testamentul, dar am întocmit, în mare, lista cărţilor pe care n-o să le apuc să le mai citesc. Din cauza indolenţei, a oboselii, a acestei meserii la ziar (mâncătoare de energie, de timp şi de rahat), din cauza ignoranţei, a nepăsării şi a lucrurilor mici care îmi tulbură atenţia şi dispoziţia. E vina mea. Voi regreta că n-am citit până acum „Ullise", „Doctor Faustus", „Jurnalul fericirii", „Omul fără însuşiri", „Divina Comedie", „Iliada şi Odiseea", „Doctor Jivago", „Sonetele" lui Shakespeare, „Teatrul spaniol contemporan", „În căutarea timpul pierdut", „Însemnări din subterană", „Florile răului", „Doamna Dalloway", „Zgomotul şi furia", „Suferinţele tânărului Werther", „Pygmalion", „Şase personaje în cautare