* la numai 31 de ani, un profesor din Brăila şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident rutier * şoferul unui autotren nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a intrat pe contrasens şi a izbit în plin Dacia condusă de brăilean * tânărul mergea în Constanţa în vederea susţinerii examenului pentru gradul didactic II
Un accident rutier cu adevărat tragic s-a petrecut marţi dimineaţă, undeva între Constanţa şi Hârşova. Ionuţ Valentin Anghel, în vârstă de 31 de ani, profesor de limba şi literatura română la Şcoala Stăncuţa, şi-a pierdut viaţa din cauza unui şofer care nu a mai putut stăpâni tirul pe care îl conducea. La ora 5.45 dimineaţa, tânărul se afla pe DN 21 şi se îndrepta către Constanţa unde, în câteva ore urma să suţină examenul pentru gradul didactic doi. Din nefericire nu a mai ajuns la destinaţie, pentru că Valentin Bucurică, în vârstă de 31 de ani, şofer al unui autotren, în timp ce se afla într-o curbă, a intrat pe contrasens şi a izbit în plin Dacia condusă de brăilean. Impactul a fost atât de puternic, încât profesorul şi-a pierdut viaţa pe loc. "Un bărbat de 31 de ani, din localitatea Plopeni, judeţul Prahova, în timp ce conducea un autotren care tracta o semi-remorcă, pe DN 21 dinspre Constanţa către Hârşova, ajungând la km 139 ^ 500 m, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza pătrunzând pe sensul opus de mers şi a acroşat lateral autoturismul condus de un alt bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Brăila. În urma impactului a rezultat decesul brăileanului. Conducătorii auto nu erau sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Poliţiştii i-au întocmit şoferului autotrenului dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă", ne-a declarat agent principal Cristina Vasile, din cadrul compartimentului de Informare şi Prevenire al Serviciului de Poliţie Rutieră Constanţa. Niciunul dintre conducătorii auto n