Grădiniţă, primele zile, grupa mică. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Drame sfîşietoare, despărţiri îndurerate, mîini înlănţuite care se desprind cu greu, priviri disperate, oftaturi deznădăjduite, sesiuni prelungite de negocieri scăldate în lacrimi.
Îţi imaginezi că cel mai greu moment este acela petrecut pe holurile instituţiei, încercînd să aduci alinare inimii de părinte şi de copil şi argumente cu care să îmblînzeşti realitatea crudă: aceea că vor sta, pentru prima oară, departe unul de celălalt, preţ de cîteva ore. În sfîrşit, părinţii se lasă duşi. Nu-i nici o bucurie, constaţi în cel mai scurt timp, după ce evaluezi dintr-o privire scurtă situaţia din sala de clasă: singură, faţă-n faţă cu treisprezece-paisprezece copii nefericiţi, îţi spui că autorii de manuale de pedagogie sînt lipsiţi de imaginaţie şi de soluţii, că în şcoală ţi-au predat nişte amatori şi că experienţa anilor petrecuţi pe aceleaşi coordonate profesionale nu-ţi mai este de nici un folos. Îţi sufleci mînecile şi te-apuci de treabă: ştergi nasuri, iei în braţe, mîngîi, pui la bătaie cele mai colorate, sofisticate, seducătoare păpuşi, camioane, maşini de curse, truse de bucătărie sau de doctor, creioane colorate. Tragi cu ochiul, plină de speranţe, la cei doi-trei copii prinşi în farmecele tale şi le răspunzi celorlalţi zece, pe rînd, că mama vine peste cinci ore, după ce el/ea se va juca, va mînca, iar se va juca şi apoi va ieşi în curte cu mingi şi găletuşe. Nu ştie, evident, ce înseamnă cinci ore. Dar mizezi pe magia cuvîntului „joacă“.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosCînd, în sfîrşit, sunetele se mai potolesc şi întrevezi primele semne ale unei zile pline de succese, încep represaliile: autoritatea îţi este subminată, talentul – pus la îndoială, experienţa – făcută ferfeniţe, ataşamentul faţă de meserie – pus la grele încerc
