Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, spune că a luat act cu preocupare despre planurile autorităţilor din Baia Mare de a demola "în grabă" construcţii din oraş locuite în principal de romi, arătând că administraţia locală şi-a anunţat intenţia fără a fi preocupată de siguranţa şi sănătatea acestor oameni, citat de Mediafax. "Ambasadorul Mark Gitenstein a luat cunoştinţă cu preocupare despre planurile de a demola în grabă clădiri locuite în principal de romi. Aceştia nu au fost înştiinţaţi cu privire la demolările plănuite, iar autorităţile şi-au declarat intenţia de a evacua aceste persoane fără a se gândi la sănătatea sau siguranţa lor. Anunţul referitor la demolare vine după construirea unui zid care separă un cartier de romi de restul oraşului Baia Mare", arată ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, într-un comunicat transmis ieri. El spune că Ambasada SUA împărtăşeşte aceleaşi sentimente exprimate de Amnesty International şi de alte organizaţii care au arătat că aceste evacuări şi demolări nu trebuie făcute.
Totodată, ambasadorul american îşi exprimă speranţa că primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, va face eforturi să găsească modalităţi de a îmbunătăţi situaţia locativă pentru toate persoanele din Baia Mare respectând în acelaşi timp drepturile tuturor. Organizaţiile Amnesty International, Romani Criss şi Şanse Egale s-au declarat îngrijorate de declaraţiile primarului din Baia Mare privind evacuarea a sute de persoane care nu au acte de identitate înregistrate în Baia Mare, organizaţiile criticând decizia edilului.
Sute de persoane, majoritatea de etnie romă, se confruntă cu ameninţarea unei evacuări forţate din partea autorităţilor locale din Baia Mare, locuitorii care nu deţin documente de identitate înregistrate în Baia Mare fiind ameninţaţi cu expulzarea şi demolarea caselor, au anunţat, luni, cele trei organizaţii neguvernamentale,