Cătălin Măruţă s-a relaxat în vacanţă, aşa că este gata de treabă.
"Dacă eşti un om căruia îi place viaţa, n-are cum să nu-ţi placă Spania, e locul ideal pentru turism. Noi am fost la Marbella, care e o staţiune foarte frumoasă. Nu l-am cunoscut personal pe Tom Jones. Am fost într-o seară la concertul lui şi am avut şansa să stăm la un metru de scenă, a fost o experienţă extraordinară! E un tip spectaculos, un artist adevărat. Chiar şi la vârsta lui are o charismă aparte, nu ştiu cum face, dar e un cântăreţ senzaţional, un artist desăvârşit!", a spus Măruţă, informează "Pro TV Magazin".
Şi pentru că ambii părinţi sunt persoane publice, micuţul David va creşte fiind deja influenţat de două cariere: cea de jurnalist şi cea de artist.
"David va face ceea ce-i place lui, ce-l face pe el mai fericit. Dacă vrea jurnalism, n-are decât, iar dacă are vocea mamei lui, nu pot decât să mă bucur. Important e să fie mulţumit şi sănătos!", a mai spus vedeta.
Soţiei sale, Andra, acesta mărturiseşte că nu îi poate refuza nimic niciodată, mai ales că ea cere lucruri rezonabile.
"Orice îmi cere zâmbind sau alintându-se ca fetele. Fetele ştiu să ceară, e o artă pe care bărbaţii n-o prea stăpânesc. Dar, serios vorbind acum, în general nu-i refuz nimic fiindcă e foarte rezonabilă, nu cere niciodată lucruri care s-ar putea solda cu un refuz", conchide Măruţă.
Cătălin Măruţă s-a relaxat în vacanţă, aşa că este gata de treabă.
"Dacă eşti un om căruia îi place viaţa, n-are cum să nu-ţi placă Spania, e locul ideal pentru turism. Noi am fost la Marbella, care e o staţiune foarte frumoasă. Nu l-am cunoscut personal pe Tom Jones. Am fost într-o seară la concertul lui şi am avut şansa să stăm la un metru de scenă, a fost o experienţă extraordinară! E un tip spectaculos, un artist adevărat. Chiar şi la vârsta lui are o charismă aparte, nu ştiu cum face, dar