Premierul moldovean Vlad Filat doreşte ca în eventualitatea modificării Constituţiei să fie schimbat şi articolul referitor la limba Republicii Moldova, pentru introducerea limbii române ca limbă oficială, apreciind că este vorba despre o "cerinţă firească", a relatat ProTV Chişinău, citat de Mediafax. "Nu cred că mai este cineva care, sincer, crede că vorbeşte altă limbă decât cea română. Este evident că trebuie să aducem în concordanţă această normalitate şi în Constituţia Republicii Moldova. Sper că atunci când vom amenda Constituţia vom schimba şi articolul 13 şi vom avea o denumire corectă sub toate aspectele", a spus Filat, cu ocazia sărbătorii "Limba noastră cea română", marcată ieri. Anterior, fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (PL), s-a pronunţat, de asemenea, asupra necesităţii modificării Constituţiei cu scopul introducerii limbii române ca limbă de stat. Pe de altă parte, în timp ce toate celelalte partide parlamentare au depus flori miercuri la monumentul dedicat memoriei lui Ştefan cel Mare şi pe Aleea Clasicilor, la Chişinău, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a anunţat că nu va participa la evenimente, pentru că este de părere că este vorba despre "o sărbătoare inexistentă", sugerând că încalcă actuala Constituţie. Un deputat PCRM, Sergiu Sîrbu, a declarat că partidul a depus deja flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, la 27 august. "Nu vom participa, pentru că înţelegem foarte bine cine stă în spatele acestor evenimente, mai ales după declaraţiile lui Mihai Ghimpu făcute în numele întregului popor, potrivit cărora am fi români şi am vorbi limba română", a declarat el. Sîrbu a subliniat totodată că, prin hotărârea de a nu participa la evenimente, PCRM îşi exprimă respectul faţă de Constituţie. "Oricât ar părea de straniu, este o sărbătoare inexistentă, deoarece Constituţia prevede limba moldoven