Barcelona experimentează şi revoluţionează. Ce poţi face cînd nu mai ai adversari?
Se întîmplă ceva în fotbal. Mereu se întîmplă ceva în fotbal, iar în ultima vreme evenimentele se leagă obsedant de Barcelona. Nici de data asta nu este altfel. Villarreal venise pe Camp Nou cu speranţa unui rezultat bun, ştiind că Guardiola avea mari probleme de efectiv. Asta cu problemele de efectiv de la Barca poate să ţină loc şi de o glumă, bună în general pentru catalani, amară pentru ceilalţi. Aşadar, “Submarinul Galben” andocase pe marele stadion catalan crezînd că urma să dea lovitura. Nu a dat-o, a primit-o. 0-5.
A fost botezată “Teoria haosului organizat”. Cine a apucat şi alte vremuri în fotbal, cînd revoluţiile fotbalului plecau din Olanda şi pe revoluţionari îi chema Cruyff, Neeskens sau Rensenbrink, i-ar fi zis “Teoria actualizată a fotbalului total”. În absenţa fundaşilor de meserie, Guardiola a activat întreaga echipă în slujba defensivei. Barcelona a început cu Abidal, Mascherano şi Busquets fundaşi, de meserie doar primul. În schimb, Keita, Iniesta, Thiago Alcantara şi Fabregas, ultimul parcă de cînd lumea acolo, au făcut de toate. Pedro şi Alexis Sanchez nu au ars nici ei gazul, completînd spaţiile lăsate de cei care sprijineau defensiva. Toţi, pe rînd, într-un carusel fără nimic sinucigaş şi în care nimeni nu s-a călcat pe bombeuri cu nimeni, au umplut spaţiile din faţa porţii lui Victor Valdes. Şi au oferit consistenţă atacului.
Messi. Messi e capitol separat. Messi nu a făcut chiar de toate, ci doar lucrurile esenţiale. Goluri şi pase decisive, ruperi de ritm şi driblingurile care scot doi-trei adversari din joc dintr-o singură înclinare de corp, plus o frînă cu pedala la podea. Messi are calitatea naturală de a nu anunţa adversarul cînd declanşează sprintul final. Victima nu ştie niciodată ce o aşteaptă. Sau ştie, dar asistă hipnotizată la ex
