Contribuabilii îşi vor putea achita mai uşor şi mai repede datoriile restante la bugetul statului, după ce modul de stingere a datoriilor a fost modificat în noile prevederi aprobate miercuri de guvern la Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală.
‘Până acum obligaţiile de plată se stingeau în funcţie de vechime, concomitent cu majorările de întârziere şi penalităţile. Acum vor fi stinse mai întâi obligaţiile, apoi majorările şi penalităţile. Nu avem ca scop să maximizăm încasările din majorări şi penalităţi’, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, citat de Agerpres.
Practic, Fiscul nu va proceda ca băncile, care încasează mai întâi dobânzile şi apoi datoria principală.