Declaraţia din 20 iulie 1992 a lui Nicu Ceauşescu la proces nu este o simplă declaraţie (din care spicuim mai jos), ci aduce pe alocuri a testament pentru generaţiile viitoare. Şi-a ales o poezie. Pe care urma să o spună în instanţă. Sursa: Arhiva EVZ

Poezia era a lui Nichita Stănescu - pe care îl iubea nespus şi ale cărui poezii le ştia pe de rost. N-a mai spus poezia...Deşi viaţa părea să nu mai aibă nici un sens pentru el, nu voia ca istoria să pună în dreptul lui ilara notiţă: "Criminal, beţiv şi afemeiat". Tocmai de aceea, a "ascuns", subtil, printre cuvintele riguroase, cuvinte cu iz "testamentar".

"Domnule preşedinte, onorată instanţă... Parafrazându-i pe antici, aş spune că trebuie făcut totul pentru aflarea adevărului. Vreau să cred că acest lucru mai este valabil şi astăzi, deşi multe demonstrează contrariul - nu vreau să intru în amănunte, căci sunt bine cunoscute.

După cum ştiţi, procesul aflat astăzi pe rolul Curţii Supreme de Justiţie este un proces esenţialmente politic, prin care se doreşte condamnarea mea, indiferent de încadrare, dar să fiu condamnat. În cele ce urmează voi prezenta o serie de argumente în susţinerea acestei aserţiuni, subliniind unele «întâmplări» cel puţin ciudate prezentate în acest caz. (...)

Argumente

După cum se cunoaşte, am fost trimis în judecată prin sesizarea Tribunalului Teritorial Bucureşti (TMTB) la 26.IV.1990, conform rechizitoriului Direcţiei Procuraturii Militare (DPM), pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de art. 357, alin. 1, lit. a şi b C. pen., precum şi nerespectarea regimului armelor şi mu-niţiilor prevăzute de art. 279, alin. 3, lit. a, b, C. pen., care a făcut obiectul dosarului 95/1990. (...)

Doresc să menţionez că în urmă cu câteva luni am înaintat procurorului general o cerere de promovare a recursului extraordinar - ult