Capitalismul, spun unii, a murit. De cînd faimoasa formulă nietzscheeană referitoare la moartea lui Dumnezeu a devenit slogan pop, autori de toată mîna se întrec să anunţe că ceva ce pare imortal a murit. Eu însumi cad în acest mic păcat uneori. Socialiştii se bucură să tot spună asta pentru că, victime ale gîndirii binare fiind, ei cred că moartea capitalismului înseamnă, natural, victoria socialismului. Dreapta, însă, nu crede în moartea capitalismului, ci în moartea capitalismului altoit serios cu socialism („statul social“ european actual este produsul acestui altoi) şi constată că cea mai sigură cale pentru viitor este reîntoarcerea la principiile clasice ale capitalismului – adică la acel sistem care premiază iniţiativa, riscul asumat, curajul, libertatea, munca, şi sancţionează lenea, căpuşarea, inerţia, laşitatea. Această dispută în jurul capitalismului (dacă e mort ori viu) va mai continua, desigur, cu tot alaiul de vorbe strînse în declaraţii de piaţă publică, dar şi în cărţi cu iz doctoral, unele foarte interesante, altele de-a dreptul caraghioase. Pînă la urmă, trăim momentul de maximă incertitudine care îi e dat generaţiei mele să-l trăiască. Nu avem de unde să ştim cum va arăta lumea peste cinci sau zece ani – presupunem doar, bazîndu-ne pe ceea ce înţelegem din ceea ce vedem, pe ceea ce ştim că au mai trăit şi alţii şi pe ceea ce ne dorim, de fapt, să se întîmple. Fragil temei pentru predicţii, orice s-ar spune. În acest context, discuţiile despre viitorul Europei sînt şi mai pasionante.
DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi paceAvem, de-o parte, grupul tot mai numeros al celor care văd Uniunea Europeană evoluînd spre federalism. Felul în care UE s-a dezvoltat în ultimii 15 ani indică limpede un drum spre o astfel de organizare. Criza economică a ultimilor ani, spun „federaliştii“ – printre ei
