Conflictul din Libia a început să fie pregătit cu mult înainte de declanşarea operaţiunilor militare. Atât pe teren, cât şi la nivel mediatic. Franţa şi-a asigurat, contra susţinerii cauzei rebelilor, 35 la sută din viitoarele contracte petroliere ale Libiei.

Detalii mai ascunse sau mai evidente au apărut şi în presa occidentală. Altele au fost dezvăluite de jurnalişti independenţi sau chiar de state neimplicate militar precum Rusia. „La Stampa" scria, pe 25 august, că războiul din Libia este în întregime unul extern, dus de forţele NATO. Dar încă din martie, „Sunday Mirror" dezvăluia că, înainte cu trei săptămâni de rezoluţia ONU, sute de soldaţi britanici se aflau în Libia, însoţiţi de un corp al trupelor speciale (SAS). Câteva luni mai târziu, în august, guvernul britanic a şi confirmat prezenţa trupelor, deşi rezoluţia ONU nu dă undă verde intrării trupelor terestre. Apoi, „International Herald Tribune" scria, pe 31 martie, despre prezenţa a mici grupuri ale CIA şi de o „amplă forţă occidentală care acţionează din umbră" încă dinainte de declanşarea ostilităţilor, pe 19 martie.

„Regia tripoli"

Şi mai devreme, în martie, Rusia punea în discuţie derularea operaţiunilor armate. Din supravegherea prin satelit, ruşii au dedus că atacurile prezentate în presa occidentală nu au avut loc de fapt. Trupele occidentale au pregătit tactic şi au asigurat armament pentru rebeli, dar, la fel de important, i-au instruit cum să câştige războiul mediatic. Un exerciţiu de imagine nereuşit însă a fost cel legat de capturarea unuia dintre fiii lui Gaddafi - Saif al-Islam. După ce s-a anunţat cu mare pompă că a fost arestat de rebeli, acesta a ieşit pe străzi pentru a demonstra că e liber.

Iar punctul-cheie - cucerirea capitalei - a fost astfel, cel puţin în primă instanţă, doar un bun scenariu. De altfel, chiar liderul Consiliului Naţional de T