Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat, joi, la Mamaia, că a transmis un ordin la Monitorul Oficial, care vizează noi reguli ce vor trebui respectate de instituţiile bancare.
Ordinul preşedintelui ANPC care va apărea în Monitorul Oficial se referă la informarea consumatorului de servicii financiar-bancare şi la obligaţia instituţiilor bancare de a afişa pe un ecran TV sau LCD, în incinta fiecărei sucursale sau agenţii, informaţii cu privire la serviciile pe care le oferă.
''Aici mă refer la dobânda anuală efectivă, toate comisioanele, toate costurile, anumite informaţii strict legate de acest domeniu. Iar tot pe acest ecran va exista o bandă, acolo unde, pe lângă alte informaţii, ANPC va prezenta aspecte din activitatea autorităţii, legate de controalele sau reclamaţiile pe care le primim faţă de ceea ce înseamnă serviciile financiar-bancare'', a spus Cerbulescu.
Conform reprezentantului ANPC, acest ordin are ca termen limită de aplicare data de 1 ianuarie 2012, astfel încât unităţile bancare să aibă timpul necesar ''rezolvării'' sistemelor informatice şi a bazelor de date necesare.