Acest personaj catapultat, fără o expertiză profesională notabilă, la cârma unuia din cele mai importante ministere ale ţării, cel al muncii, familiei şi protecţiei sociale, refuză cu ostentaţie să priceapă că este demnitar, că este plătit de contribuabilii români, salariaţi sau pensionari, spre a elabora politici publice pertinente, echilibrate şi realiste, care să asigure cetăţenilor, aşa cum obligă Constituţia, un trai decent. Acest personaj catapultat, fără o expertiză profesională notabilă, la cârma unuia din cele mai importante ministere ale ţării, cel al muncii, familiei şi protecţiei sociale, refuză cu ostentaţie să priceapă că este demnitar, că este plătit de contribuabilii români, salariaţi sau pensionari, spre a elabora politici publice pertinente, echilibrate şi realiste, care să asigure cetăţenilor, aşa cum obligă Constituţia, un trai decent.

Iar nu să rămână o trompetă cotrocenistă şi un activist (încă) portocaliu, stropşindu-se în toate părţile, reluând stupid şi obositor sloganul cu “greaua moştenire” şi făcând eroi din nişte guvernanţi care n-au fost şi nu sunt în stare de programe fezabile de relansare economică şi de echilibrare bugetară, ci doar de tăieri de venituri ale populaţiei, concomitent cu perpetuarea prăduirii clientelare a resurselor. Atâtea câte încă mai sunt.

Ieri l-am urmărit zeci de minute pe Lăzăroiu la o dezbatere pe marginea unui studiu elaborat de BNS pe tema pensiilor şi a pensionarilor. Adică a acelei categorii pe care, şi zilele trecute, Lăzăroiu o definea cu neruşinare ca fiind nişte oameni care “stau în cârca salariaţilor”, teorie absurdă, cât timp e vorba de foşti salariaţi care şi-au încredinţat statului vreme de 40- 50 de ani cotizaţiile, ca acesta să le ruleze şi să li le restituie după pensionare. Nici ieri ministrul n-a suflat un cuvinţel despre faptul că în toate ţările civilizate echilibrarea balanţei se fa