Vizita ministrului Traian Igaş în unităţi ale MAI din Constanţa
În cursul acestei zile, prefectul Claudiu-Iorga Palaz l-a însoţit pe ministrul Traian Igaş într-o vizită informală în câteva unităţi MAI din Constanţa.
Claudiu-Iorga Palaz: “Domnul ministru a dorit să ia contact direct cu subofiţerii şi ofiţerii din structurile MAI, pentru a cunoaşte particularităţile activităţii acestora în sezonul estival, dar şi problemele specifice cu care se confruntă. Astfel, la Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis i-au fost prezentate rapoartele de activitate ale jandarmilor constănţeni, ale Grupării şi ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, rezultatele acţiunilor în care au fost implicaţi, precum şi proiectele de viitor, şi anume înfiinţarea unei grădiniţe pentru copiii cadrelor, dar şi a unei subunităţi hipice a Grupării Mobile, Herghelia de la Mangalia şi Institutul de Cercetare Palas Constanţa manifestându-şi deja suportul pentru materializarea acestei propuneri. Am vizitat apoi viitorul sediu al Poliţiei Rutiere, din zona Palas, domnul ministru fiind încântat de calitatea serviciilor şi de confortul pe care noul amplasament le va oferi cetăţenilor. În continuare, ne-am deplasat la Grupul nr. 1 Constanţa Palas al ISU Dobrogea, unde domnul ministru a stat de vorbă cu echipajele de pompieri şi de la descarcerare care i-au prezentat autospecialele şi aparatura specifică de intervenţie, care vor fi completate de echipamente moderne printr-un proiect POR ce vizează îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în regiunea Sud-Est.’’
Nr.110/CP/01.09.2011 Cancelaria Prefectului
Vizita ministrului Traian Igaş în unităţi ale MAI din Constanţa
În cursul acestei zile, prefectul Claudiu-Iorga Palaz l-a însoţit pe ministrul Traian Igaş într-