Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-i lipseşte CJ: Încă un stadion într-un oraş fără echipă de fotbal

Publicat in GAZETA de SUD, joi 1 septembrie 2011 ·

Deşi Craiova nu mai are nici o echipă de fotbal în prima ligă, Consiliul Judeţean Dolj plănuieşte construirea unui stadion ultramodern de peste trei milioane de euro pentru echipa sa de copii şi juniori

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a aprobat ieri studiul de fezabilitate întocmit de Milenium Clading Sistem SRL Bucureşti, pentru investiţia „Complex sportiv zona Aeroport Craiova“. Beneficiarul acestei investiţii ar fi Clubul Sportiv Judeţean „Ştiinţa Universitatea Craiova“, ale cărei echipe de juniori evoluează în prezent pe stadionul „Tineretului“ din Craiova.

„Atât suprafaţa de joc, cât şi tribunele şi spaţiile anexe sunt într-o stare avansată de degradare, fiind improprii pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţilor sportive şi competiţionale. Stadionul «Tineretului» nu poate fi modernizat astfel încât să îndeplinească funcţiile unui complex sportiv. Pentru formarea unor sportivi de performanţă este necesară realizarea unei baze sportive moderne, pe amplasamentul aflat în domeniul public al judeţului, situat în zona «Blocuri Aviatori» şi care să corespundă normativelor în vigoare şi cerinţelor FIFA“, se arată în raportul justificativ întocmit de Direcţia Tehnică a CJ Dolj, semnat de directorul Dan Radu Pappa şi avizat de vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan.

Două terenuri de fotbal şi două de tenis

Amplasat în intravilanul comunei Cârcea, complexul sportiv pe care îl doreşte CJ Dolj ar urma să aibă o suprafaţă totală de peste 3 ha (30.877 mp) şi va include mai multe clădiri. Corpul A, cu o suprafaţă totală de 885 mp, structurat pe două niveluri (parter+etaj), va cuprinde vestiarele sportivilor şi arbitrilor, birouri, sală de şedinţe şi conferinţe, spaţii tehnice şi anexe (camera observatorilor, cabinet medical şi antidoping etc.), iar corpul B (96 mp - doar parter) va cuprinde vestiare şi spaţiile anexe terenurilor de t

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°