Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berlusconi: \"Italia, ţară de rahat care mă face să vomit!\"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 septembrie 2011 ·

Aceste vorbe care exprimă părerea premierului italian despre ţara pe care o conduce au fost înregistrate de anchetatori în timp ce urmăreau telefonul unui apropiat al lui Berlusconi. Conţinutul interceptărilor a fost dat publicităţii joi de agenţia ANSA. Sursa: ANTONIO SATTA

"Sunt transparent, atât de curat în afacerile mele încât nu mi se poate reproşa nimic. Nu fac nimic care să poată fi considerat drept delict. Se poate spune despre mine că regulez, e singurul lucru care poate fi spus. În câteva luni mă duc să mă ocup de cururile mele în altă parte, plec din ţara asta de rahat care mă face să vomit", spune Silvio Berlusconi într-o conversaţie din 13 iulie cu Valter Lavitola.

Lavitola, editor al unei publicaţii, aflat momentan în străinătate, este urmărit de justiţia italiană, iar pe numele său s-a emis un mandat de arestare într-un scandal în care este inculpat împreună cu omul de afaceri Giampaolo Tarantini, arestat joi pentru extorcarea lui Silvio Berlusconi.

Giampaolo Tarantini este implicat în 2009 în scandalul prostituatei Patrizia D’Addario, care a povestit cum a petrecut o noapte cu Berlusconi. Tarantini declarase la acea vreme că adusese treizeci de femei gata să-şi acorde favorurile sexuale, la petrecerile organizate de premierul italian la reşedinţele sale din Roma şi Sardinia între septembrie 2008 şi ianuarie 2009. "Le prezentam ca pe prietenele mele şi nu pomeneam că uneori le şi plăteam", a declarat Tarantini.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU vorbește despre influența tatălui său: „Este persoana de la care am învățat cel mai mult”

Gandul acum 46 minute
Marcel Ciolacu a împărtășit, într-un interviu acordat marți la Rock FM, detalii personale despre influențele din viața sa. Întrebat cine l-a influențat cel mai mult de-a lungul timpului, liderul PSD a mărturisit că tatăl său a jucat un rol central î

Prognoza meteo actualizată. Cum va fi vremea în prima jumătate a lunii noiembrie

Ziare.com acum 54 minute
Meteorologii au actualizat marți, 22 octombrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 18 noiembrie. Potrivit ANM, în această săptămână, vremea va fi în general frumoasă în mare parte a țării. ”Vremea va fi în general frumoasă, l

Video Peste 260 de percheziţii în toată ţara în cadrul operaţiunii „Jupiter”. Ce infracţiuni sunt vizate

Adevarul acum o ora
IGPR anunţă că marţi se desfăşoară 261 de percheziţii în toată ţara în cadrul operaţiunii Jupiter.

Philip Morris România participă la iniţiativa globală IQOS Together X, de la Tokyo

News.ro acum 26 minute
În sprijinul misiunii sale de a construi un viitor fără fum şi pentru a-i sărbători pe cei peste 30 de milioane de utilizatori1 ai sistemului de încălzire a tutunului numărul 1 din lume2 pentru fumătorii adulţi, Philip Morris Romania prezintă iniţia

Un fost președinte al unei țări a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Pentru ce infracțiuni a fost găsit vinovat

Ziare.com acum 4 ore
Alejandro Toledo, fostul preşedinte al Peru, în vârstă de 78 de ani, a fost condamnat luni de un tribunal din Lima la o pedeapsă de 20 de ani şi şase luni de închisoare pentru acuzaţii de corupţie şi spălare de bani în cadrul scandalului legat de gi

A murit celebrul muzician Janusz Olejniczak, care a cântat piese de pian în filmul „The Pianist”

Libertatea acum 2 ore
Muzicianul şi profesorul polonez Janusz Olejniczak, care a interpretat părţile de pian în filmul „The Pianist”, premiat cu Oscar în 2002, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat luni familia sa, potrivit The Guardian.

Cod galben de ceaţă în 15 judeţe / Vizibilitate redusă, izolat chiar sub 50 de metri

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, un cod galben de ceaţă pentru 15 judeţe din România, valabil până la ora 10.00 în unele zone sau 10.30 în celelalte. Astfel, sunt afectate de acest fenomen judeţele: Sălaj, Cluj, Bistr

Producătorii filmului „Blade Runner 2049” l-au dat în judecată pe Elon Musk din cauza prezentării Tesla de luna aceasta

HotNews acum 36 minute
Alcon Entertainment, compania de producție care a realizat filmul „Blade Runner 2049” cu Ryan Gosling și Harrison Ford i-a chemat în instanță pe Elon Musk și gigantul media Warner Bros. Discovery, acuzându-i de încălcarea drepturilor de autor, relat

Germania a inaugurat un cartier general naval la Marea Baltică, pe fondul tensiunilor crescânde cu Moscova

News.ro acum o ora
Germania a inaugurat luni un nou cartier general naval multinaţional pentru Marea Baltică, capabil să conducă operaţiuni NATO în timpul unui conflict, în timp ce alianţa militară îşi sporeşte concentrarea asupra zonei pe fondul tensiunilor în creşte

Atenţionare de călătorie pentru Belgia. Decolările de pe aeroportul Bruxelles-Charleroi au fost anulate

Ziare.com acum 37 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români aflaţi în tranzit sau care vor să călătorească în Regatul Belgiei că, din cauza unui protest al personalului aeroportuar, programat pentru marţi, 22 octombrie 2024, operaţiunile de decolare v

Vremea

București
acum

14°
mar.

9°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/18°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

7°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

9°/19°