Are 40 de ani, o cămaşa albă cu gulerele foarte înalte, telefon Vertu auriu, Masserati alb şi un cercel cu diamant în ureche. Pantaloni de in, tot albi, pantofi direct pe piciorul gol. Se ridică de la masă şi îmi întinde o mână nesigură. "Salut, eu sunt Petre", se recomandă, apoi se reaşează în scaunul de ratan de la o terasă de fiţe din Bucureşti.
Îl intervievez pentru întocmirea clasamentului "Forbes 500 Miliardari". M-am documentat înainte de întâlnire şi ştiu că Petre nu a creat sute de locuri de muncă, nu a avut o idee genială de afaceri pe care să o fi crescut cu sudoare şi pasiune, şi totuşi, are în conturi în jur de 20 de milioane de euro. A făcut afaceri imobiliare. A cumpărat ieftin, clădiri şi terenuri, la începutul anilor 2000, şi a vândut scump în plin boom imobiliar. Acum s-a oprit. "Vreau să-mi trăiesc viaţa liniştit cu banii pe care îi am", spune Petre. Nu mai investeşte în nimic.
Pare fericit. Merge des la Nice, în Franţa, pentru că vrea să-şi cumpere o proprietate acolo şi să se mute cu soţia şi cei doi copii. Între timp, a reuşit! Nu ştiu cu ce se mai ocupă acum, dar probabil că s-a apucat să vâneze terenuri ieftine pe Coasta de Azur.
La câteva sute de kilometri mai la est, în judeţul Bacău mă văd cu un alt milionar în euro, care şi-a construit un adevărat imperiu financiar din afaceri cu statul. Este de meserie drumar şi câştigă contracte de sute de milioane de euro. "Nu merit eu să fiu în clasamentul ăla din Forbes", îmi spune la telefon bărbatul. "Eu sunt un ţăran simplu, sunt alţii mai bogaţi", se plânge drumarul.
Avea o văicăreală în voce, de-mi venea să îl întreb dacă nu-l pot ajuta cumva. S-a prezentat la întâlnire îmbrăcat extrem de modest, cu mâinile murdare de ulei de motor. "M-am uitat la un utilaj, să văd ce dracu are. N-am bani, statul îmi este dator vândut, nu face plăţi..." Deja simţeam că trebuie să fac ceva s
