Problema suspendării tranzacţionării certificatelor verzi, anunţată la sfârşitul săptămânii trecute, stârneşte nemulţumirea reprezentanţilor Partidului Ecologist Român (PER).
"E arhicunoscut faptul că România nu este capabilă, nu vrea sau «ciubucul» este prea mic pentru a accesa banii europeni sau mondiali. Ultima demonstraţie a incapacităţii sau a unei rele voinţe este pierderea a 100 de milioane de euro de către inexistentul Minister al Mediului, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Într-o perioadă în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cheltuie pentru procedurile de recuperare mai mult decât poate spera să recupereze de la firmele mici, familiale, cu asociat unic de cele mai multe ori, Agenţia de Mediu uită să vândă aerul nostru nepoluat", a declarat, într-un comunicat, vicepreşedintele PER, Emil Adrian Maghinici.
Mai mult, reprezentantul PER ia în calcul posibilitatea conform căreia "aerul nostru nepoluat a fost bine vândut, iar banii se găsesc într-un cont «verde, de paradis» în minusculele bănci off-shore".
În ceea ce priveşte dorinţa PDL de a schimba culoarea partidului în verde, Maghinici este de părere că "vor să schimbe culoarea partidului în verde în speranţa că populaţia va uita, astfel, portocaliul ce a sărăcit-o". Reprezentantul Partidului Ecologist a precizat, totodată, că "nu putem uita că «verdele» ar putea aduce 100 de milioane de euro la buget. Mai bine împrumutăm de la FMI, inventăm noi biruri şi vom hrăni populaţia cu aerul nevândut. Nu cred incompetenţii din structurile Guvernului că aceşti bani pierduţi ar fi putut fi folosiţi la remodernizarea CET-urilor? Cetăţenii nu aparţin nici PSD, PNL, nici PDL, ei sunt toţi plătitori de facturi exorbitant de mari şi nu mai pot fi tunşi ca nişte oi la infinit".
Având în vedere sumele extrem de mari pe care România le va pierde din cauza suspendării tranzacţ