Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul şi-a propus ca până în noiembrie să fie aprobată legea salarizării unitare pentru 2012

Publicat in Romania Libera, joi 1 septembrie 2011 · ·

Guvernul şi-a propus ca până în noiembrie să fie adoptată în Parlament legea salarizării bugetarilor în 2012, iar până în decembrie să se aprobe legi privind sistemul de plată a pensiilor private, alocaţiile pentru copii şi familie precum şi de aplicare a Codurilor de procedură civilă şi penală, informează Mediafax.

Aceste termene au fost incluse pe Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2011.

Printre proiectele care urmează să fie aprobate şi transmise spre dezbatere Parlamentului în sesiunea de toamnă, Guvernul a inclus şi proiectul de Lege privind salarizarea personalului bugetar în anul 2012 în contextul Legii-cadru, propunând ca termen de finalizare a procedurii legislative luna noiembrie.

Executivul îşi propune totodată ca până la sfârşitul anului, condiţionat de adoptarea de către Parlament a proiectului Legii asistenţei, să modifice şi completeze prevederile privind alocaţia de stat pentru copii, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi să adopte un proiect de lege pentru instituirea venitului minim de inserţie.

Guvernul va mai modifica sistemul asigurărilor pentru şomaj şi va promova un proiect de Lege privind pensiile ocupaţionale şi un altul privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private.

În domeniul justiţiei, Guvernul va propune Parlamentului adoptarea proiectelor de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă şi pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, dar şi modificări la statutul judecătorilor şi procurorilor şi la statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

De asemenea, vor fi promovate proiecte de lege privind executarea pedepselor neprivative şi celor privative de lib

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 20 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 17 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 30 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum o ora
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 8 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°