La Iasi, viitorul apei calde suna bine, cel putin tot atit de bine ca si viitorul celorlalte mari proiecte utilitare. Intr-un oras cu pretentii de capitala culturala, sistarea apei calde ar trebui sa fie un necaz atit de mare incit sa trezeasca revolta si cheful de protest a mii de oameni afectati de pierderea, fie si temporara, a dreptului de a face baie dupa pofta inimii. An de an, indiferent de orientarea politica a celor care tin friiele administratiei locale, in cruciada pentru apa calda se poarta cite o batalie pierduta de la bun inceput. Dupa fiecare infruntare rezulta ca motivele infringerii sint serioase, nu gluma: ba se face revizie, ba intirzie subventiile, ba nu exista suficient combustibil, ba se umfla euro sau dolarul, ba datoriile sint atit de mari incit orasul ar trebui scos la mezat pentru a stinge debitele, ba si-a luat concediu fochistul s.a.m.d. In fata unui asemenea torent de pricini vitrege, nici cea mai sclipitoare minte din Palatul Roznovanu nu mai pilpiie in cautarea unei solutii, pentru ca nu se mai cauta solutii, ci se vineaza compromisuri. Si compromisurile sint la fel de multe si de serioase ca si motivele ingenuncherii cruciatilor porniti in cautarea Sf. Ape Calde: esalonare de plati cu tiriita catre furnizorii CET-ului (bugetul orasului, se stie, e secatuit pentru multi ani de acum inainte), interventii, negocieri si discutii cu barosanii de la Bucuresti, biciuirea cu penalizari dure a micilor consumatori, sistarea temporara a serviciilor, si altele. Demn de remarcat este ca hartuiala anuala se poarta intre cavaleri care nu au probleme personale cu apa calda. In conacele cruciatilor, apa calda nu vine din aceeasi sursa ca pentru multime. Nu, prieteni, cavalerii Ordinului Apei Calde nu suporta umilinta spalatului cu apa incalzita la oala, pe aragaz. Ligheanul le repugna, iar trupurile lor nobile tresar a revolta la gindul unei intilniri