Azi-dimineaţă, cei trei tineri au fost prinşi în flagrant în timp ce furau trei capace din reţeaua stradală din Motru. Ulterior, oamenii legii au constatat că au mai comis şi alte infracţiuni pe parcursul acestei săptămâni.
În jurul orei 04.30, poliţiştii din Motru i-au depistat pe cei trei pe strada Teiului, din municipiu, chiar în timp ce încercau să pună caopacele în portbagajul unui autoturism.
„Poliţiştii i-au imobilizat pe suspecţi şi i-au condus la sediul Poliţiei. S-a stabilit că suspecţii, J.M., de 21 ani, J.C., de 22 ani şi J.P., de 26 ani, toţi din comuna Ioneşti, reuşiseră să sustragă, până în momentul depistării, capace carosabile din fontă, acestea fiind descoperite în portbagajul autoturismului cu care se deplasau.
Extinzând cercetările, poliţiştii au mai probat faptul că, în zilele anterioare, cei trei suspecţi au sustras alte 16 capace, pe care le-au valorificat unor persoane fizice sau la centre de colectare a deşeurilor feroase. Valoarea celor 20 de capace sustrase a fost estimată la suma de 10.000 de lei", a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliţie Gorj.
Oamenii legii încearcă să recupereze prejudiciul. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.