Procurorii militari au început urmărirea penală în cazul a opt jandarmi și au trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, întrucât s-a demonstrat că în furtul focoaselor militare sunt implicați civili. Sursa: VLAD STANESCU
Tribunalul Militar Bucureşti a dispus, prin ordonanţă, ieri, disjungerea dosarului focoaselor militare furate în luna iulie şi declinarea acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
Parchetul General a arătat, printr-un comunicat, că, „potrivit probatoriului administrat până în acest moment al urmăririi penale şi rezultatului expertizei ADN, care a fost dispusă în cauză, există indicii potrivit cărora au fost implicate persoane civile în sustragerea celor patru lăzi”.
Totodată, se mai precizează în comunicat, la 27.07.2011, procurorii militari au început urmărirea penală faţă de cinci jandarmi, pentru neglijenţă în serviciu dar și pentru alți trei, fiind acuzați de călcare de consemn.
Potrivit unor surse din Jandarmerie, după luarea la cunoștință a deciziei procurorilor militari de începere a urmăririi penale în cazul celor opt militari, un Consiliu de judecată va face în paralel o anchetă. „În ambele cazuri, și pentru neglijență în serviciu, dar și pentru călcare de consemn, cei opt riscă excluderea din sistemul militar. Deocamdată, aceștia sunt puși la dispoziție”, au declarat pentru EVZ oficiali din Jandarmerie.