Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rame olimpice! Nicoleta Albu şi Camelia Lupaşcu deschid seria curselor pentru podiumul mondial

Publicat in Pro Sport, joi 1 septembrie 2011 ·

România începe să bifeze obiectiv după obiectiv la Mondialele de canotaj de la Bled (Slovenia). Echipajul de dublu rame fără cârmaci, format din Nicoleta Albu şi Camelia Lupaşcu, deschide azi (ora 13:45, Eurosport 2) seria curselor pentru podiumul mondial. Prin calificarea în finală, cele două au obţinut biletul pentru JO 2012.

Vicecampioane mondiale în 2009, Camelia Lupaşcu şi Nicoleta Albu şi-au regăsit ritmul pe apele Lacului Bled. "Noi tragem pentru o medalie, este gândul cu care am pornit în acest an în pregătire. Întotdeauna înaintea fiecărei curse ne spunem că nu vrem să avem regrete. Va fi o bătălie grea, dar şansele sunt aceleaşi pentru toată lumea", prefaţa Camelia Lupaşcu lupta pentru podium la Bled. După un început ezitant, în care a tras în recalificări (au terminat calificările pe locul trei), echipajul de dublu rame fără cârmaci şi-a asigurat, ieri, fără emoţii, locul în finala probei. Repartizate în a doua semifinală alături de echipajele puternice ale Noii Zeelande, Statelor Unite, Canadei şi Germaniei, elevele lui Mircea Roman au pornit bine şi s-au bătut în permanenţă pentru locul secund cu Australia. Un duel care a avut nevoie de photofiniş pentru a stabili podiumul finalist: Noua Zeelandă (7:11.84), Australia (7:13.43) şi România (7:13.47). Tricolorele urcă astfel în finala de şase şi îşi asigură calificarea directă la Londra 2012 (primele opt echipaje sunt calificate). Este, de altfel, a 18 prezenţă românească, până acum, la competiţia olimpică.

Tot ieri s-a calificat în finală şi barca de 8+1, fetele terminând pe locul 2 recalificările, cu timpul de 6:08.72, după echipajul Marii Britanii. Pentru a ajunge la Londra 2012, ele trebuie să termine cursa în primele cinci.

România începe să bifeze obiectiv după obiectiv la Mondialele de canotaj de la Bled (Slovenia). Echipajul de dublu rame fără cârmaci, format din Nicoleta Albu şi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 25 minute
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 38 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum vede Macron dorinţa lui Zelenski de a „relua dialogul” cu Donald Trump

Adevarul acum 9 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat marţi dorinţa omologului său ucrainean Volodimir Zelenski „de a relua dialogul cu Statele Unite ale Americii”, a indicat Palatul Elysée.

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 4 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°