România alocă pentru sănătate 3% din PIB, adică 5 miliarde euro pe an, în condiţiile în care media din ţările vest-europene este de 7,4%. Banii sunt puţini dacă facem comparaţie cu sumele alocate de alte state, dar chiar şi în aceste condiţii risipa din sistemul românesc este enormă. Rapoartele de control făcute în sistem arată că 20% din pierderi au loc din cauza fraudelor şi corupţiei, 17% din cauza ineficienţei administrative, 40% din cauza serviciilor medicale prescrise inutil.

Sunt câteva mecanisme clare prin care dispar bani din sistemul sanitar românesc, o parte din ele fiind remarcate şi de foştii miniştri ai Sănătăţii. Cei mai mulţi miniştri au eşuat însă în aceste încercări, şi-au văzut în final de propriile interese, iar sistemul sanitar trece astăzi prin cel mai mare impas în care s-a aflat vreodată. Iată care ar fi principalele canale prin care

s-au pierdut banii Sănătăţii.

1 Achiziţii frauduloase de aparatură medicală

Scandalurile legate de achiziţiile supraevaluate sau inutile de aparatură medicală nu au ocolit mandatul aproape nici unui ministru al Sănătăţii. Spre exemplu, între 1997 şi 1999, au fost aduse din import, cu un credit guvernamental de 500 milioane dolari, sterilizatoare moderne care apoi au rămas nefolosite în subsolurile spitalelor. Oficialii s-au scuzat că nu s-au găsit nici spaţii pentru a le instala şi nici bani pentru a le întreţine.

Astfel de achiziţii au continuat şi după anul 2000, când spre exemplu Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara a dat un milion de euro pe un aparat de radiologie pe care apoi nu l-a mai utilizat. La fel s-a întâmplat şi la Braşov, Sibiu, Bistriţa, unde au fost cumpărate aparate de laborator, dar apoi nu s-au găsit bani de service şi consumabile.

Alte aparate care s-au cumpărat inutil, dar cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, au fost cele pentru depistarea ost