De câţiva ani buni, Peninsula a devenit un brand de entertainment destul de puternic. Deşi în trecut evenimentul s-a aflat sub alt patronaj, anul acesta frâiele au fost preluate de reţeaua Tuborg GreenFest, care are un mesaj diferit faţă de predecesori.
La ediţia din 2011 s-a mizat foarte mult pe ideea de eveniment „verde", prietenos cu natura, care doreşte să aducă la cunoştinţă amatorilor de concerte importanţa îmbrăţişării unor principii sănătoase în ceea ce priveşte relaţia cu mediul înconjurător.
Anul acesta, organizatorii au hotărât că era mai bine să mute scenele pe un câmp situat la câteva sute de metri distanţă de zona unde, anii trecuţi, fanii rock i-au putut vedea pe cei de la The Rasmus, Nine Inch Nails, Apocalyptica şi mulţi alţii. Look-ul evenimentului a devenit mai occidental, amintindu-le conaisseurilor de festivalurile din afară.
În total, organizatorii au pus la dispoziţia fanilor cinci scene. Tuborg Main Stage, adică scena mare, Kiss Terrace (scena mică), Talent Stage, unde au cântat trupe aflate în curs de afirmare, Freedom Music Arena, un cort dedicat pasionaţilor de muzică house, trance, electro şi tehno, şi Romania, the Carpathian Golden Stage, unde au cântat atât trupe româneşti, cât şi maghiare.
În prima zi, fanii genului crossover s-au putut delecta cu show-ul trupei germane Guano Apes. Vocalista, Sandra Nasic, a oferit un spectacol de zile mari, remarcându-se prin atitudinea dură şi provocatoare. Pe scena Kiss au cântat idolii postgrunge K's Choice, o trupă belgiană de mare clasă care i-a introdus pe tinerii prezenţi în faţa scenei într-o atmosferă folk-rock. R.O.A au putut fi ascultaţi la scena Talent, unde au oferit o prestaţie bizară. Auditoriul a fost confuz când şi-a dat seama că formaţia suna total diferit live faţă de cum se aude pe disc.
26 august a însemnat a doua zi de Peninsula, dedicată ro