Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartofi de 25 de centimetri! Grei de un kilogram şi jumătate

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 septembrie 2011 ·

Agricultorii au obţinut în această toamnă producţii record la tuberculi, unii chiar peste 50 de tone la hectar. Unii dintre ei se

laudă că n-au mai avut un an atât de generos de la revoluţie încoace.

Ţara Bârsei este renumită pentru culturile de cartofi, însă parcă niciodată ca în acest an nu au stat înşiraţi sacii, de-a lungul tarlalelor. Tractoarele huruie-n brazdă şi scot la iveală tuberculii mari, galbeni sau roşiatici. Deşi abia joi se iveşte toamna calendaristică, agricultorii s-au apucat deja de recoltat tuberculii semănaţi în primăvară. Muncitorii sunt voioşi tare, căci au de muncă şi mai primesc şi câte o sacoşă să ducă acasă. „Muncim bine, de dimineaţă până seara. Selectăm cartofii şi îi punem în sacii de plasă: cei mai mici pentru sămânţă, cei mai mari pentru consum”, ne spune o culegătoare plătită cu ziua.

Peste 50 de tone pe hectar

Pământul a fost generos anul acesta i-ar vremea le-a ţinut pumnii cultivatorilor. Cerul nu a turnat ploi nesfârşite să inunde câmpurile, dar nici secetă n-a fost. Nu-i de mirare că un agricultor de la marginea localităţii Vulcan spune că nu a mai avut un an atât de roditor de la revoluţie încoace. De pe fiecare hectar luat în arendă a scos o producţie de 50 de tone de cartofi. Unii au dimensiuni record. „Acesta are cam 25 de centimetri şi aproape un kil şi jumătate. A fost o recoltă tare generoasă. Pe unele hectare am obţinut 45 de tone, pe alte 50, ba chiar şi mai mult”, ne spune tehnicianul care supervizează recoltarea cartofilor.

Pentru astfel de recolte, truditorii gliei au montat sisteme de irigaţii, au aruncat îngrăşăminte naturale şi au tratat rugii împotriva dăunătorilor. Acum, sunt recunoscători pentru răsplată, însă speră ca preţul pe piaţă să scadă în ton cu recolta, întrucât, până la urmă, cartoful este mâncarea săracului...

An bun pentru toţi pro

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 50 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 17 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°