Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S.O.S - Ministerul de Externe!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 septembrie 2011 ·

Habar n-aveaţi că funcţionarii din Ministerul de Externe sunt printre cei mai expuşi la noxe de tot felul, care le atacă non-stop sănătatea şi pofta de viaţă. Şi că, în ciuda condiţiilor vitrege, ei continuă să trăiască şi să muncească în cele câteva sedii de prin centrul Capitalei, asaltaţi de unde de toate felurile, atacaţi de miliardele de acarieni care mişună prin dosare şi fişete, înnebuniţi de zgomotul exterior care se propagă nemilos prin birouri. Peste 70% din cei vreo 800 de angajaţi ai ministerului primeau un spor la leafă al cărui rost era să le mai aline durerile cotidiene.

Acum, acest spor - care scăpase nevătămat la analizele tematice precedente făcute de un Guvern doritor să mai scadă cheltuielile de regie ale aparatului său - trece acum prin momente dificile. Adică nu va mai putea fi acordat decât printr-o Hotărâre de Guvern, în urma adoptării unui regulament în care sunt prezentate rezultatele măsurătorilor de noxe efectuate de un organism al statului, el însuşi beneficiar al unor sporuri de acest fel.

Cum se întrevede o oareşcare opoziţie din partea celor cărora li s-a tăiat sporul - chiar dacă condiţiile din acele domenii sunt chiar mai vitrege decât cele de la Externe - sindicatul condus de dl Smadu (un vajnic luptător pe frontul civic, al cărui (re)nume este strâns legat de câteva scandaluri răsunătoare) a început să se agite, ameninţând cu tribunalul. Culmea este că ministrul Baconschi, el însuşi expus acestor pericole, a făcut gestul de-a dreptul inconştient (ca să nu spunem criminal) de a organiza în aceste zile o Reuniune a Diplomaţiei Româneşti în inima cuibarului de noxe care este ministerul, expunându-i pe bieţii ambasadori unor pericole iminente. Să nu se mire nimeni dacă Salvările vor face coadă în Aleea Alexandru iar SMURD-ul lui Arafat nu vor mai prididi dând primul ajutor diplomaţilor răpuşi de unde, acarien

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°