Producătorul taiwanez de computere personale Acer Inc nu este interesat să cumpere divizia de calculatoare personale a grupului american Hewlett-Packard Co, a declarat joi un oficial de la Acer, transmite Reuters.
În urmă cu două săptămâni, Hewlett-Packard a anunţat în mod surprinzător că ar putea renunţa la operaţiunile sale din domeniul PC-urilor, în cadrul unui amplu proces de restructurare. Anunţul a dat naştere la speculaţii conform cărora rivalii asiatici, printre care se numără Lenovo Group Ltd şi Acer Inc, ar putea fi interesaţi de această divizie, pe care analiştii o evaluează la 10-12 miliarde de dolari.
'Din câte ştiu eu nu suntem interesaţi', a declarat Stefan Engel, responsabil cu operaţiunile Acer în Germania, cu ocazia salonului IFA de la Berlin.
Săptămâna trecută, Acer a raportat pierderi trimestriale peste aşteptări, primul trimestru încheiat cu pierderi în istoria companiei. Acer a fost o forţă dominantă în industria PC-urilor, în special pe segmentul notebook-urilor ieftine dar nu a reuşit să contracareze succesul spectaculos al tabletelor, precum iPad, care recent au afectat vânzările şi profiturile producătorilor de PC-uri.
HP a anunţat că vânzarea diviziei sale de PC-uri către un rival precum Acer, care în 2007 a achiziţionat producătorul de PC-uri Gateway, sau grupul chinez Lenovo Group Ltd, care în 2004 a achiziţionat divizia de PC-uri a IBM, nu este o alternativă dezirabilă.
Sursa: Agerpres