Preţul unui bilet la meciurile turneului este de 10 lei
Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui, vineri şi sâmbătă, Supercupa României la handbal masculin, întrecere prilejuită de împlinirea a 75 de ani de existenţă a Federaţiei Române de Handbal.
Ultima competiţie amicală înainte de startul campionatului, programat la sfârşitul săptămânii viitoare, va aduce la start cele mai bune patru echipe din sezonul precedent al Ligii Naţionale. Astfel, alături de câştigătoarea campionatului şi a Cupei României, HCM Constanţa, vor mai participa şi formaţiile clasate pe locurile 2-4 în ediţia trecută de campionat: HC Odorheiu Secuiesc, CSU Suceava şi HC UCM Caraş Severin. Întrecerea se va disputa în sistem turneu, semifinalele urmând să aibă loc vineri, în timp ce sâmbătă sunt programate finala mică şi finala mare a Supercupei. Vineri, de la ora 17.00, în meciul de deschidere se vor întâlni cele două echipe clasate pe podiumul Ligii Naţionale, CSU Suceava şi HC Odorheiul Secuiesc, urmat, de la ora 19.00 de disputa dintre HCM Constanţa şi UCM Caraş Severin. În ultima zi a turneului, învinsele din cele două meciuri se vor duela în finala mică, de la ora 12.00, în timp ce, de la ora 14.00, câştigătoarele din semifinale vor lupta pentru trofeul cel mare. La finalul competiţiei, pe lângă trofeele pregătite pentru cele patru echipe, se vor înmâna şi premii speciale pentru cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător şi golgheterul turneului, constând într-o plachetă şi suma de 1.000 de lei. Totodată, în pauzele dintre meciuri, Federaţia Română de Handbal va acorda şi mai câteva premii speciale denumite „Să ne amintim de valorile constănţene". Preţul unui bilet la meciuri este de 10 lei.
Loturile celor patru echipe
HCM Constanţa: Mihai Popescu, Ionuţ Stănescu, George Şelaru - portari, George Buricea, Alexandru Şimicu, Alexandru Sabou, Laurenţiu Toma, Marius Sadov