Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început programul „Litoralul pentru toţi!“O vacanţă la 5 stele costă de astăzi 549 de lei

Publicat in Adevarul, joi 1 septembrie 2011 ·

Preţurile reduse în toate staţiunile sunt valabile până în octombrie, pentru aceleaşi servicii din vârf de sezon. 60 de hoteluri de pe tot litoralul românesc oferă locuri de cazare cu preţuri reduse, la pachetele cumpărate numai prin agenţiile de turism din ţară.

Prin programul „Litoralul pentru toţi“ o săptămână de concediu la mare, între 1 septembrie şi 15 octombrie, poate costa între 179 şi 549 de lei. Astfel, şase nopţi de cazare costă 549 de lei la un hotel de cinci stele şi 439 lei la un hotel de patru stele, cu micul dejun inclus.

La trei stele, poţi petrece acelaşi sejur cu 379 de lei, cu micul dejun, sau cu 249 lei, fără masă. La două stele, plăteşti 279 de lei, cu micul dejun inclus, sau 209 lei, fără masa de dimineaţă, iar la unităţile de o stea preţul sejurului este de 179 de lei.

Pachetele pot fi cumpărate prin 158 de agenţii de turism din toată ţara, iar printre cele 60 de hoteluri care au aderat la program se numără Saturn, din staţiunea cu acelaşi nume, de cinci stele, Amiral, Comandor, Malibu, Oxford, Yaki, Modern, de patru stele, toate din Mamaia, Alutus şi Corsa din Mangalia, şi Turist, 2D, din Neptun, de trei stele, Veronica şi Favorit, din Venus, Mercur, din Mamaia şi Busola, din Eforie Sud, de două stele, Hotel Bazart, din Vama Veche, de o stea.

Turiştii care cumpără acest pachet primesc şi un voucher ce le permite accesul gratuit la Acvariu, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi Muzeul de Artă Populară din Constanţa. Programul a fost lansat de Asociaţia Naţionată a Agenţiilor de Turism (ANAT) în colaborare cu Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Reprezentanţii ANAT spun că programul este valabil până la 15 octombrie. „Cele mai căutate sunt locurile valabile de la 1 septembrie şi se aplică formula «primul venit, primul servit». În funcţie de vreme şi de cereri, hotelurile rămân deschise pentru acest prog

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 10 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°