Autorităţile locale nu au mişcat un deget atunci când a venit vorba despre crearea unei noi echipe la Craiova. Planul i-ar surâde însă, conform unor surse, chiar lui Adrian Mititelu.
Unele voci din lumea fotbalului craiovean susţin că Mititelu îşi pregăteşte planul de rezervă în cazul în care Universitatea nu va fi repusă în drepturi de o decizie a instanţelor civile, în urma proceselor intentate federaţiei. Astfel, patronul Craiovei ar intenţiona să creeze un nou club, pe care să-l înscrie iniţial în diviziile inferioare ale fotbalului doljean, a cincea sau a şasea la nivel naţional.
Inspiraţie din trecut
Conform aceloraşi surse, Mititelu ar căuta şi un nume pentru noua echipă, iar sursa de inspiraţie ar fi echipele de fotbal ale Craiovei de la începutul şi mijlocul secolului XX. Cea mai cunoscută dintre ele a fost FC Craiova, grupare care în 1942 devenea campioană a României, devansând Rapid şi Unirea Tricolor. Titlul de atunci nu a fost însă recunoscut, România fiind implicată în al Doilea Război Mondial.
6 aniar fi necesari pentru o echipă care pleacă din divizia Elită să ajungă în Liga I
Autorităţile locale nu au mişcat un deget atunci când a venit vorba despre crearea unei noi echipe la Craiova. Planul i-ar surâde însă, conform unor surse, chiar lui Adrian Mititelu.
Unele voci din lumea fotbalului craiovean susţin că Mititelu îşi pregăteşte planul de rezervă în cazul în care Universitatea nu va fi repusă în drepturi de o decizie a instanţelor civile, în urma proceselor intentate federaţiei. Astfel, patronul Craiovei ar intenţiona să creeze un nou club, pe care să-l înscrie iniţial în diviziile inferioare ale fotbalului doljean, a cincea sau a şasea la nivel naţional.
Inspiraţie din trecut
Conform aceloraşi surse, Mititelu ar căuta şi un nume pentru noua echipă, iar sursa de inspira