După declaraţia surprinzătoare a preşedintelui Traian Băsescu a venit rândul ministrului Muncii din Germania, Ursula von der Leyen, să se declare în favoarea proiectului politic amplu numit Statele Unite ale Europei.
Invocarea Statelor Unite ale Americii ca exemplu de federaţie pentru Europa reprezintă doar un exerciţiu de imaginaţie şi nimic mai mult. În timp ce formarea SUA s-a realizat treptat, s-a bazat pe o monedă comună anterior stabilită şi a implicat voinţa populară, SUE e doar o inginerie politică menită să salveze rămăşiţele unui alt hibrid forţat, moneda euro. Pe lângă diferenţele de ordin cultural, care divizează cetăţenii Europei, o federaţie s-ar confrunta cu grave disfuncţii economice din cauza ritmurilor diferite de creştere a statelor. Cel mai bun exemplu în acest sens ar fi criza din Grecia, „asistatul social” al familie europene, ţara care a preferat să fie împinsă de la spate şi cărată pe umerii contribuabililor nemţi şi francezi, decât să ţină pasul cu restul uniunii.
Ne putem întreba de ce am avea nevoie de încă o uniune politică, când până şi actuala tinde către destrămare? Proiectul ar putea deveni realitate dacă actuala Uniune Europeană s-ar întoarce la forma sa iniţială, a unei zone de liber schimb, la care s-ar putea adăuga beneficiul liberei circulaţii. Cu alte cuvinte, o piaţă liberă, necontrolată de o entitate supra-statală, ci descentralizată şi axată pe libera iniţiativă.
Intră aici şi spune şi tu : crezi că este posibilă înfiinţarea unei Uniuni a Statelor Europene?