Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta şi Crin Antonescu caută baroni de sacrificiu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 septembrie 2011 · ·

Negocierea şi împărţirea candidaturilor pe judeţe între PSD şi PNL vor duce la debarcarea unor personaje incomode pentru liderii celor două partide. Sursa: VLAD STĂNESCU

Victor Ponta şi Crin Antonescu au intrat în linie dreaptă cu operaţiunea de împărţire a poziţiilor de candidaţi pentru şefii de CJ şi primari de reşedinţe de judeţ. Cei doi vor prezenta azi în forurile de conducere ale PSD, respectiv PNL stadiul negocierilor, lista cu judeţele unde s-au înţeles asupra candidaţilor, dar şi locurile unde sunt încă divergenţe.

Cu sondaje pe baroni călcând

Concret, în ciuda armoniei dintre cei doi lideri, în USL există zone unde liberalii sunt la cuţite cu social-democraţii: şi unii şi alţii revendică dreptul de a pune candidaţii. Cum, de-a lungul verii, nicio tabără nu a cedat, Ponta şi Antonescu vor decide ei. În final, unii vor fi sacrificaţi. Mai bine zis, cedările vor fi de la PSD la PNL, pentru ca astfel să fie satisfăcut principiul parităţii asupra căruia s-au înţeles Antonescu şi Ponta. Instrumentul cu care cei doi vor face "ordine" sunt aşa-zisele sondaje de opinie făcute în această vară la nivelul judeţelor. Ei vor spune că sondajele au arătat care este ordinea judeţelor în privinţa forţei electorale, pe baza lor se decid locuriel PSD cedează în faţa PNL şi reciproca.

Stavarache sau Hrebenciuc?

Unul din punctele sensibile este judeţul Bacău. Primarul PNL Romeo Stavarche, apropiat al lui Antonescu, susţin surse liberale, a ameninţat că pleacă la PDL dacă în Bacău candidaţii nu vor fi desemnaţi de PNL. Astfel, este foarte aproape de a fi sacrificat baronul PSD Dragoş Benea, actualul preşedintele al CJ. Liberalii sunt pe cale să primească şi candidatura la şefia CJ Buzău şi implict să cadă baronul titular Victor Mocanu (PSD).

Printre perdanţii din PSD se află şi Robert Negoiţă, un alt apropiat al

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a prăbușit cu un planor în apropiere de Caracal

Gandul acum 13 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut, sâmbătă, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni. Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat Știre în curs de actualizare

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°