Au trecut patru luni de când Sorin Ovidiu Vîntu i-a vândut Realitatea TV lui Elan Schwartzenberg. Timp suficient pentru a constata unele schimbări la postul de ştiri.
Primul mare câştig este acela că imaginea postului nu mai e legată de numele patronului, de ingineriile lui financiare, de tovărăşiile politice sau de hachiţele lui. Vîntu ţinea morţiş să-şi imprime personalitatea - controversată, cu puternic iz penal - asupra unei televiziuni pe care o considera jucăria sa. Apariţiile publice şi stenogramele discuţiilor cu ziariştii săi duseseră canalul TV într-un punct mort, tradus prin scăderea abruptă a credibilităţii. Marele mogul voia să dicteze politica României, să impună guverne şi să instaleze preşedinţi, deşi nimeni nu-l mandatase în acest sens. Iar multe dintre vedetele postului său au acceptat să devină executanţi ai unor planuri diabolice, punându-şi la bătaie propria credibilitate. Acum, această fundătură a Realităţii TV este amintire.
Un alt câştig este normalizarea relaţiilor dintre patron şi manager. N-am auzit ca Elan Schwartzenberg să-l convoace pe Sebastian Ghiţă prin parcări pentru a-l ameninţa că-l îngroapă prin dealurile Moldovei. N-am aflat nici despre răfuieli cu pistoalele pe masă ori cu bodyguarzii la vedere, aşa cum se întâmpla în Casa Presei pe vremea parteneriatului Vîntu - Ghiţă. Deocamdată, lucrurile par să se fi stabilizat, iar asta se simte şi în atmosfera din redacţia Realităţii.
Între timp, principalul canal de ştiri al României a reuşit să recupereze galopant din credibilitatea pierdută anterior. Realitatea TV e pe cale să redevină ceea ce era odinioară: un post echilibrat, care nu face jocul niciunei tabere politice, ci urmăreşte doar interesul publicului. Asta l-a detaşat de concurentul său, Antena 3, care s-a trezit singur pe terenul campaniilor isterice. Astfel, Realitatea reuşeşte să-şi fructifice avantaj