În unul dintre episoadele cu Harry Potter, copilul stă în faţa unui jurnal, în care amintirile sunt... vii. Amintirile se mişcă, reacţionează, acţionează, au o realitate a lor, independentă de cititor. Totuşi, Harry Potter le poate ajuta să se vindece, iar pe cele violente, distructive, pe cele care-i fac rău lumii chiar le distruge. Într-un alt episod am văzut cum personajele pictate în tablouri sunt, de asemenea, vii; ele se mişcă în lumea lor, dar afectează lumea prezentului. Ficţiunea nu-i departe de realitate; amintirile nu mor în jurnale, dar, mai ales, nu mor niciodată în noi înşine. În faţa privitorului, personajele din trecut devin vii instantaneu şi asta-i de-a dreptul real. Cum aşa, ne putem întreba?
Peisajele şi oamenii, florile şi reprezentările emoţiilor umane continuă să stea nemişcate în tablouri, exceptându-le pe cele din filmul Harry Potter. Totuşi, ele se mişcă undeva, ele sunt în vii şi ne răscolesc, ne neliniştesc, ne transmit bucurie sau ne creează nostalgie, neplăcere sau fericire. Toate lucrurile au un asemenea efect asupra noastră. Toate există în emoţiile, în gândurile şi-n sentimentele omeneşti, toate se mişcă în noi de îndată ce le privim, de îndată ce ne apar în faţă. Jurnalul unui om devine viu în noi în clipa în care avem trăiri în relaţia cu el. Florile dintr-un tablou... devin vii prin bucuria pe care o simţim privindu-le. Întreaga lume înconjurătoare trăieşte înlăuntrul nostru propria-i existenţă, pe care noi o percepem ca fiind existenţa noastră.
Totul, absolut totul este viu în trăirea interioară. Amintirile ne afectează la fel de mult ca ceea ce ni se întâmplă acum, azi şi aici. Amintirea unei îmbrăţişări este resimţită acum ca şi cum îmbrăţişarea se petrece acum. Imaginea unui duşman trezeşte ură sau respingere şi această ură sau respingere devine vie în momentul trăirii; ea are nevoie de vindecare.
Imag
