Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Capitală va fi redeschis la 17 septembrie, cu o întârziere de aproape un an faţă de termenul anunţat iniţial pentru finalizarea lucrărilor de modernizare, anunţă reprezentanţii muzeului, potrivit Realitatea.net.
Iniţial, redeschiderea a fost anunţată pentru toamna anului trecut, însă, potrivit reprezentanţilor Ministerului Culturii, au fost câteva probleme legate de prezervarea exponatelor, dar şi de firma care a câştigat licitaţia pentru lucrările de modernizare. Ulterior, redeschiderea a fost reprogramată pentru aprile şi a fost iarăşi amânată, din cauza unor "decalaje de plăţi", după cum au precizat tot reprezentanţii Ministerului Culturii. Următorul termen anunţat a fost iunie 2011.
"Au existat nişte întârzieri la plăţile către cei care se ocupă de renovare şi modernizare. Din această cauză, lucrările au stagnat o perioadă, fapt ce îi împiedică pe reprezentanţii muzeului să-l redeschidă luna aceasta. Vor mai fi întârzieri de aproximativ o lună şi jumătate", spunea, în aprilie, consilierul ministrului Culturii, Radu Enache.
F.A.