Au privire matură și mâini bătătorite. Cară tone pe zi și se bucură de puținul pe care-l câștigă. Nu se plâng de frică să nu-și piardă slujba. Azi, când tineri ca ei merg la liceu sau la universitate, îşi şterg sudoarea de pe frunte şi-şi spun că e o zi ca oricare alta.

7.00. La această oră, Piaţa Centrală din Chişinău este deja ca un muşuroi unde te împiedici la tot pasul de tineri hamali, care te atenţionează cu o voce gravă să te fereşti din calea lor. Ion Bobesco (18 ani), nou pe aici, cară de zor dintr-un colţ în altul al târgului diferite greutăţi.

De-o lună şi-a părăsit baştina - satul Găuzeni, raionul Şoldăneşti, pentru a-şi câştiga pâinea în Capitală. Mai are acasă un frate mai mic şi o soră căsătorită, iar părinţii abia de se pot întreţine pe ei înşişi.

„Vreau la armată, să fiu în rând cu toată lumea. Cel mai puţin îmi doresc să plec peste hotare. N-aş vrea să ajung fugar printre străini", îmi spune băiatul care, spre deosebire de semenii lui, ştie puţine despre computere, reţele de socializare şi cele mai bune facultăţi din ţară. De fapt, în acest an ar fi trebuit să meargă în clasa a XII-a, dar s-a oprit la nouă clase. Azi, în loc de un laptop modern, va căra, ca de obicei, opt sau nouă tone. Dar nu se plânge pe soartă, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a ajuns la Chişinău, oraşul tuturor posibilităţilor pentru el. „Nu mă doare nimic, deocamdată. Ce să fac? Părinţii îs neputincioşi, nu au bani pentru şcoli", explică adolescentul, care te străpunge cu o privire de bărbat.

Nu este singurul copil care a renunţat la studii. Ca el, alţi zeci de băieţi muncesc câte 12 sau 13 ore pe zi. Victor Anghel (20 de ani) din satul Speia, raionul Anenii Noi, este de vreun an angajat la piaţă. Şi-ar fi dorit la 1 septembrie să îmbrace o cămaşă albă şi o pereche de pantaloni la dungă. A purtat însă aceiaşi blugi ponosiţi. Se înroşeşte atunci când îl întreb