Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori 400
Energia: Gliga, Kabengele, Bratoloveanu, Deconescu, Oluic, Steffel (28 puncte), Mocanu (4), Fields (20), Gilles (11), Nikolic (12), Guţoaia (3), Alionescu.
Antrenor: Slobodan Nikolic.
SCM-U: Orbeanu (15 puncte), Tomic (18), Albu, Bajic (16), Amărghioalei (2), Gavrica (3), Mitrovic (8), Petrişor (6), Codin (2), Abdulan (10). Antrenor: Andelko Mandic.
Prima apariţie a trupei lui Nikolic în faţa fanilor a fost un fiasco, atât ceremonia de prezentare a jucătorilor, cât şi jocul Energiei. SCM-U Craiova a reuşit, în premieră, de la promovarea în Divizia A, să învingă la Târgu Jiu.
Doar pe jumătate s-a umplut Sala Sporturilor la întâlnirea cu echipa de baschet Energia Rovinari. Fanilor li s-a adus la cunoştinţă CV-ul jucătorilor, apoi cei norocoşi au intrat în posesia unui tricou cu autografele baschetbaliştilor. Meciul cu vecina SCM-U Craiova nu a avut nerv. Doar nervi. Tomic i-a spart nasul lui Steffel, prilej pentru jucători de a se îmbrânci. Şi Slobodan Nikolic a avut ceva de împărţit la final cu Bajic, dar lucrurile nu au degenerat. Oaspeţii au arătat mai bine în startul partidei şi au condus cu 10-2 (min. 4), dar finalul primului sfert a găsit echipele în echilibru, 17-17. Oluic a fost descalificat pentru cinci greşeli în sfertul doi, câştigat de gazde, scorul la pauză fiind 34-32. Şi Guţoaia a părăsit terenul în sfertul trei, tot pentru cinci greşeli, dar Energia şi-a păstrat avantajul, 54-51. Finalul amicalului a fost al craiovenilor. Fields a ratat aruncarea ce putea aduce victoria şi SCM-U Craiova a câştigat la Târgu Jiu, scor 80-78, pentru prima dată de la promovarea celor două echipe în divizia A. MVP-ul partidei a fost, de departe, pivotul ceh David Steffel, care a terminat meciul cu 28 de puncte, 17 recuperări şi 2 asisturi, cu un indice de eficienţă de 41. Slobodan Nikolic