După ce am recuperat de la ruşi cel mai vechi papirus din Europa, descoperit la Mangalia în 1959 şi datând de peste 2.300 de ani, iată că deţinem şi cele mai vechi desene rupestre din lume.
Minunăţia se află în Peştera Coliboaia din judeţul Bihor, iar vârsta ei - între 32.000 şi 36.000 de ani - a fost confirmată, prin testare cu Carbon 14, de reputaţi specialişti francezi care lucrează pentru UNESCO. Desenele, conservate surprinzător de bine, prezintă mai multe animale preistorice, printre care un cal, un bizon, doi urşi şi doi rinoceri - sau, mă rog, strămoşi ai acestora.
Iată cum, graţie curiozităţii unui speolog bihorean, se adaugă o piesă spectaculoasă la dosarul întâietăţii în spaţiul transilvănean. Dacă până nu de mult spuneam, cu ochii la drapel şi mâna la inimă, că suntem aici de 2.000 de ani, de-acum putem glăsui, cu pieptul şi mai bombat: suntem aici de 35.000 de ani!
Şi să nu ne întrebe cineva cum se face că în peşteră apar doar animale, nu şi oameni, căci îi vom trânti una neaoşă, de-a noastră: dar cine, mă rog, desena animale pe pereţi? Oricâtă imaginaţie am avea, e greu de crezut că bizonul şi rinocerul se pictau unul pe altul, iar calul lua plaivazul între copite pentru a-l încondeia pe cumătrul urs.
Sigur, mai rămâne varianta că în Peştera Coliboaia sălăşluiau, de fapt, ursul maghiar şi bizonul unguresc. Dar teoria asta i-ar retrograda pe bieţii huni, care şi-au făcut apariţia prin ţinuturile astea vreo 34.000 de ani mai târziu. Sau te pomeneşti că, gonind vijelios dinspre Asia Centrală pentru a se aşeza în Câmpia Panoniei, n-au venit călare pe cal, ci pe bizon?!
Partea proastă este alta: nici noi, urmaşii lui Gerula, nu prea avem dovezi că între desenatorii de bizoni din urmă cu 35.000 de ani şi românaşii de azi ar fi vreo legătură. Singura dovadă de necontestat a continuităţii noastre, vreme de 350 de veacuri
