Sursa de curent de la forajul principal de alimentare cu apă din satul Tapia a fost furat pentru a noua oară. Hoţii acţionează în mod profesionist cu instrumente speciale. Ei valorifică cuprul aflat în cutiile de pe stâlpi.
Transformatoarele celor de la Electrica, aflat pe sâlpi din jurul localităţii Tapia, de lângă Lugoj, sunt ţinta unui grup de infractori, care în decurs de un an au deja nouă lovituri. După fiecare furt, locuitorii au rămas fără apă curentă la reţea având în vedere că acestea deservesc principalul foraj din Tapia.
„Vă spun sincer, nu înţeleg ce pot să facă cu aceste transformatoare. Noi descoperim de fiecare dată carcasele aruncate pe jos. Într-un an s-au furat nouă. E un fenomen. Nu ştiu ce se întâmplă. Cei de la Electrică înlocuiesc transfomatoarele , iar după o lună ele dispar”, a declarat Dan Florea, directorul societăţii de apă Meridian 22.
VEZI IMAGINI DE LA TAPIA
Aproape inconştienţi, hoţii îşi riscă viaţa atunci când dau jos transformatoarele de pe stâlpii de electricitate. Curios este că hoţii specialiazaţi în asemenea lovituri câştigă prea puţin din toată povestea. Singurul lucru pe care-l pot vinde este cuprul din interior „Cât pot să câştige? Chiar nu înţeleg. Numai ca să deschidă cutiile trebuie să desfacă 70 de şuruburi. În iarna asta am găsit urme în zăpadă de la cum au fost daţi de pământ de curent. Îşi rişcă viaţa inexplicabil”, a mai spus Florea.
„Sunt profesionişti”
Transformatoarele se află departe de şosea, pe un drum de pământ, în apropiere de cursul râului Timiş. Locuitorii din Tapia au încercat de mai multe ori să dea de urma hoţilor, dar aceştia au fugit.
„Eu cred că ei decuplează curentul. Au pe cineva în interior. Nu ştiu. Altfel nu îmi explic. O cutie de acel tip are cam 250 de kilograme. Sunt experţi, au utilaje speciale pentru a desface