Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Astaldi și Max Boegl vor construi tronsonul Cernavodă-Medgidia

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 septembrie 2011 ·

Italienii de la Astaldi și nemții de la Max Boegl vor construi și cei circa 20,5 de kilometri de autostradă care vor lega Cernavodă de Medgidia, au declarat pentru ”Evenimentul Zilei” surse din piață.

Companiile Astaldi și Max Boegl lucrează și pe tronsonul Medgidia-Constanța.

Rezultatul licitației va fi comunicat în mod oficial presei cel mai probabil luni. Potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, proiectarea va dura trei luni. ”În vara anului viitor se va circula pe o bandă, urmând ca la finalul lui 2012 să putem circula pe ambele benzi”, ne-a declarat Boagiu.

Opt oferte a primit Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pentru construcția tronsonului dintre Cernavodă și Medgidia, după ce lucrările au fost scoase la licitație în urma rezilierii constractului cu francezii de la Colas.

Potrivit unui comunicat al CNADNR realizarea celor 20,49 kilometri de autostradă care va lega Cernavodă de Medgidia este estimată la 726,21 milioane de lei (175,6 milioane euro), fără TVA.

Boagiu declara la o vizită anterioară pe Autostrada Soarelui că rezilierea contractului de construcție a tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia nu a fost o greșeală, deoarece firmele care au depus oferte au cerut și cu 50% mai puțini bani decât francezii de la Colas.

Află cine a depus oferte.

Șefa de la Transporturi a verificat, astăzi, lucrările efectuate la tronsonul Medgidia-Constanța (30,82 kilometri), unde la finalul lunii iulie se circula pe o singură bandă. Valoarea contractului semnat de CNADNR cu firmele Astaldi Spa (Italia) şi Max Boegl (Germania) este de 596 de milioane de lei fără TVA, din care contribuţia Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) este de 315 milioane lei, a Guvernului României de 143 milioane lei şi contribuţia Comisiei Europene, prin fondul de coeziun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 40 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 59 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°