Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ion Caramitru, actor: „Am fondat organizaţia subversivă «Găluşca»“

Publicat in Adevarul, vineri 2 septembrie 2011 ·

Actorul Ion Caramitru, actualul director al Teatrului Naţional din Bucureşti, povesteşte că în tinereţe a avut nenumărate probleme cu Securitatea, unele dintre acestea, din motive hilare.

Îi recunoşti figura de departe - pe stradă, pe scenă sau în film, iar când ajungi să stai de vorbă cu el găseşti un spirit viu şi vesel, cu poveşti de viaţă uimitoare, unele de-a dreptul terifiante, altele pline de un amuzament apărut odată cu detaşarea în timp. Septuagenar peste câteva luni, Ion Caramitru dovedeşte cu fiecare vorbă pe care o spune că e încă tânăr, iar încercările prin care a trecut - prima întâlnire, dură, cu Securitatea a avut loc când nu avea decât 7 ani - nu par să-i fi zdruncinat încrederea în natura umană. Înainte de a deveni actor, Caramitru a vrut să fie regizor, a făcut sport de performanţă - atletism - şi a „înfiinţat" împreună cu alţi trei prieteni „Asociaţia Găluşca". Este nemulţumit de calitatea candidaţilor la facultăţile de Teatru de astăzi şi mărturiseşte că n-a mai vrut să fie „dirigul Socrate", după al doilea film din seria „Liceenii".

Aţi început şcoala în 1949, într-o perioadă în care România îşi căuta identitatea. Regele fusese obligat să plece, republica abia se instaurase. Aţi simţit atunci, copil fiind, aceste tensiuni în sala de clasă?

Cea mai vie amintire e chiar dinainte de a intra în şcoală, prima mea întâlnire cu Securitatea, în vara lui '49. Pe la unu-două noaptea, când toată casa dormea, au sărit uşile din ţâţâni şi au intrat 20 de persoane, cu scandal, cu arme... Pe părinţii mei i‑au scos din pat trăgându-i de păr, pe soră-mea, care e mai mare decât mine cu nouă ani şi pe mine, care eram acolo... Aveam vreo 7 ani şi vreo câteva luni... S-a făcut o percheziţie, au întors casa cu fundu-n sus, a durat ore bune... Şi când au plecat, au plecat şi cu mama, şi cu tata, şi cu soră-mea, şi au vrut să mă ia şi pe mine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 13 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°